Ora de Sibiu
Știri in direct

Sergiu Cipariu va fi înmormântat într-o ceremonie privată restrânsă

6.849

⇓ Ascultă știrea ⇓

Era un artist fabulos, cânta la zeci de instrumente muzicale dar ne-a intrat în inimi cu doinele sale cântate din suflet la taragot.

A reprezentat cu mândrie Mărginimea Sibiului pe toate scenele pe care a urcat în aproape o jumătate de secol de carieră. Colaboratorii și prietenii și-l amintesc pe „Babu” cu duioșie. Îi bucura pe toți prin simpla sa prezență. Avea un spirit viu și un simț al umorului greu de egalat. Avea o glumă despre orice. Viața n-a luat-o în glumă dar s-a jucat până în ultima clipă cu nepoții lui. Apoi a plecat la cele vesnice. Sergiu Cipariu a murit de Bobotează în casa lui din Orlat.

Sergiu Cipariu spunea despre el că este Menestrel. A fost muzicantul preferat al lui Nicu Ceausescu, a fost aplaudat de Ion Iliescu şi apoi de  președintele Traian Băsescu. În 2008 a fost implicat într-un accident grav de circulație. A fost în comă dar medicii au făcut imposibilul și l-au readus la viaţă. Menestrelul s-a întors la pictură, la cioplit, la instrumentele sale şi la publicul lui drag.

Artistul a avut un repertoriu uriaș de cântece populare. Îmbrăcat în straie româneşti din Marginimea Sibiului rapsodul a dus frumuseţea muzicii tradiţionale pe scenele României şi ale Europei, în numeroasele concerte pe care le-a susţinut de-a lungul anilor. Trecerea în nefiinţă a artistului este o pierdere imensă pentru folclorul românesc şi pentru toţi cei care au reuşit să îl asculte cântând sau recitând versuri culese de el însuşi.

video

Aurel Gâță, primarul din Orlat abia își poate stăpâni lacrimile când vorbește despre prietenul său de-o viață. ” L-am cunoscut pe Sergiu în 1973 când a terminat Conservatorul și a primit repartiție la Orlat. De atunci am fost nedespărțiți. Am foarte multe amintiri cu el, mi-e greu să vorbesc despre el la trecut.'”

În 16 decembrie 2019, Sergiu Cipariu împlinise 70 de ani. De-a lungul vieţii a colaborat cu mulţi dintre marii artişti ai muzicii populare româneşti.A fost prieten şi apropiat al lui Ioan Bocşa, pe care îl acompania la ţambal în concertele sale şi cu care a avut numeroase turnee, inclusiv peste Ocean.

În urmă cu trei ani, jurnalistul Sebastian Stanca i-a scris o scrisoare care a emoționat o lume întreagă. Atunci am aflat cu toții că Sergiu Cipariu iubea muzica în toate formele ei. A devenit cunoscut pentru felul în care cânta la taragot dar puțini știau că era și un maestru al țambalului și cânta la zeci de instrumente populare. A iubit folclorul până în ultima zi a vieții sale dar în tinerețe iubea nespus rock-ul. Moartea lui Sergiu Cipariu deplânsă în mii de mesaje de condoleațe pe Facebook

„Babule, te ştim ca pe unul dintre cei care apar arar cu taragotul, acompaniindu-l pe Ioan Bocşa. Alţii, cântând la ţambal. Instrument pe care-l iubeşti. Ai 28 de ţambale în colecţie!!! Fiul tău, Romi-Romulus, cântă la el ca un virtuoz; pe lângă piesele din repertoriul popular, cântă şi folk, şi rock. Te urmează, căci pe când erai la Conservator cântai rock cu Dentes. Din Tg Mureş. Era începutul tău scenic – rockul… Deşi dinainte de a te naşte cred, erai scăldat în muzica ardelenească. Cânţi la mai toate instrumentele posibile de pe lume. Nu prea vrei publicitate şi nu prea părăseşti ca repertoriu folcloric zona Mărginimii Sibiului. La atâtea disponibilităţi native nu te interesează publicitatea. Rămâi sub ştampila cântecelor oierilor sibieni. Dar, Doamne, ce alte talente zac în tine! Mă cutremur.”

Inmormântarea regretatului instrumentist va avea loc miercuri, la ora 14:00, la capela ortodoxă din Piața Avram Iancu, din localitatea Orlat. Familia își dorește o ceremonie restrânsă la care să participe apropiații și prietenii.

Drum lin spre stele, Babule! Nu te vom uita niciodată.

Primește titlurile instant

Loading...
1 Comentariu
  1. IonV spune

    Nu te vom uita, nene Sergiule! Erai o desfatare pentru suflet!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...