Tată din Sibiu fără inimă – A mers beat acasă și și-a bătut copilul

0 4.223

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un bărbat din Păuca a fost reținuți de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa. Măsura preventivă a acestui ordin de protecție a fost emisă după ce sibianul a venit beat acasă și și-a bătut unul dintre cei trei copii minori.

„Un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Păuca, a fost reținut ieri pentru 24 de ore de către polițiștii din Ocna Sibiului după ce, cu rea credință, a încălcat în mod repetat măsurile preventive dispuse în ordinul de protecție emis împotriva sa. În fapt, în data de 7 ianuarie, în jurul orei 19.35, Poliția Orașului Ocna Sibiului a fost sesizată despre faptul că un bărbat în stare de ebrietate este violent cu familia sa. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat părțile implicate, stabilind că un bărbat de 49 de ani, în stare de ebrietate, face scandal și și-a agresat fizic unul din cei trei copii minori, creând o stare de temere în familie”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Întrucât polițiștii au apreciat existența unui risc iminent la adresa soției și a celor trei copii minori, au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, au solicitat prezența la fața locului și a reprezentantului S.P.A.S din cadrul Primăriei Comunei Păuca, iar împreună cu acesta au fost luate măsuri de asigurare a protecției victimei. Agresorul a ales să locuiască la adresa mamei sale. Totodată, soția acestuia a formulat împotriva sa plângere penală.

Două ore mai târziu, soția acestuia a apelat Poliția Ocna Sibiului pentru a sesiza că bărbatul a încălcat ordinul de protecție și a revenit la domiciliu. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la domiciliul conjugal și l-au condus pe bărbat la sediul Poliției.

Având în vedere că a încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecția acesta este cercetat penal. La data de 8 ianuarie, acesta a încălcat din nou ordinul de protecție, deplasându-se la domiciliul familiei. În aceste condiții, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de luate a unei măsuri legale. Cercetările continuă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...