Ora de Sibiu
Știri in direct

Ce facem în weekend la Sibiu – Invitație la munte, la teatru și la petreceri

346

⇓ Ascultă știrea ⇓

Petrecere și concursuri la Arena Platoș, spectacole la teatru și distracție la Cotton Pub, asta se anunță în weekend-ul care va urma. Sibienii pot petrece timp de calitate alături de prieteni și familie, în orice moment al zilei.

Cu toții așteptăm cu nerăbdare weekend-ul, pentru că atunci putem să profităm din plin de timpul liber, distrându-ne.

Vineri putem merge la Teatrul Național „Radu Stanca”, acolo unde, începând cu ora 19.00, rulează spectacolul „Oscar și buni roz” de Eric Emmanuel Schmitt. Apoi, ne continuăm seara cu distracția garantată de Cotton Pub. Vom asculta și vom dansa pe ritmul hit-uri de top din toate timpurile. DJ CIPI HAMPU și MC ROSSO vor mixa toată noaptea, vă vor purta prin toate topurile muzicale ale tuturor vremurilor și vor întreține atmosfera incendiară la Cotton Pub!

Sâmbătă ne ducem copiii la Atelierul de Creat Povești – „Măști de poveste” de la Teatrul Gong. Atelierul începe la ora 10.00 și este coordonat de Diana Ribana. Apoi, pentru a ne face fericiți micuții înainte de începerea școlii, putem vedea spectacolul „Povestea celor trei purceluși… care sunt patru” care începe la ora 11.00.

FOTO: Cătălina Drăghici

De la ora 19.00, începe spectacolul „Mărie, Mărie!”, un tribut pentru Maria Tănase, la Teatrul Național „Radu Stanca”, pe care nu trebuie să îl ratați.

Seara de sâmbătă continuă la Cotton Pub. Victor Biliac va întreține atmosfera și va transforma noaptea într-una epică. Victor are peste 10 ani de experiență în producție muzicală și DJ-ing. A lucrat cu mulți artiști și producători printre care Mahumut Orhan, Consoul Trainin, Anthony Keyrouz, Monoir, Brianna, Donny, Mossano și alții. Producțiile sale au ajuns în topurile din țară, dar și internaționale. De aceea, nu aveți cum să ratați venirea lui în Sibiu! DJ Cipi Hampu și MC Rosso vor fi și ei prezenți la party.

Dacă vrem să părăsim totuși agitația urbană, putem petrece weekend-ul la Păltiniș. Pe lângă faptul că avem posibilitatea să schiem sau să ne dăm cu săniuțele, putem participa și la o petrecere și un concurs la Arena Platoș. Așadar, în 11 ianuarie se desfășoară concursul Family Race, aflat la cea de-a șaptea ediție. Detalii despre înscrieri și regulament găsiți AICI. Pe seară, după competiția familiilor, mergem la cel mai tare party de pe pârtie. Dex, Shorty și FunkyDrop vor mixa până dimineață, în Apres-Ski Bar.

Duminică e zi de teatru. De la ora 19.00 are loc spectacolul „Avioane de hârtie” de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant, la Teatrul Național „Radu Stanca”. Spectacolul este un proiect al Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, realizat cu studenții anului III, Actorie, susținut de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Efecte speciale nu vor lipsi: stroboscop, mașină de fum, sunete puternice. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani și celor care suferă de epilepsie.

FOTO: Dragoș Dumitru

De asemenea, o variantă plăcută și distractivă de a ne petrece weekend-ul este la patinoar. Avem de ales între cel din Piața Mare din Sibiu și cel din Șelimbăr.

Primește titlurile instant

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...