Ora de Sibiu
Știri in direct

Tânăr din Mediaș la volan fără permis – A fost sancționat și proprietarul mașinii

281

Un tânăr fără permis aflat la volanul unui autoturism în Târnava a fost depistat de polițiștii sibieni. Atât acesta, cât și proprietarul mașinii s-au ales cu dosare penale.

„La data de 13.01.2020, în jurul orei 00.05, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic, pe str. 1 Decembrie din Târnava, un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mașina era condusă de un tânăr din Mediaș, în vârstă de 18 ani, care nu posedă permis de conducere”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au constatat că mașina i-a fost încredințată spre conducere de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Mediaș, care cunoștea faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin. 1 cod penal), respectiv încredințarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) (art. 335 alin. 3 cod penal).

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...