Victimele accidentului de la intrarea pe Valea Oltului - Un bărbat a ajuns direct în sala de operație

Patru persoane au ajuns la spital în Sibiu, marți dimineață, în urma accidentului de pe Valea Oltului. Un TIR a lovit un autocar și un autoturism.

În urma accidentului rutier de azi, de la Tălmaciu, la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au fost transportați patru pacienți: trei bărbați cu vârste de 40, 50 și 66 ani respectiv o femeie cu vârsta de 66 ani. Pacienții sunt din județele Tulcea, Sibiu și Constanța.

Victimele accidentului de la intrarea pe Valea Oltului - Un bărbat a ajuns direct în sala de operație

„În stare mai gravă se află un bărbat de 40 ani, conștient, diagnosticat cu traumatism toracic, fractură calcaneu stâng și fractura complexă deschisă cu deplasare metacarpiană la piciorul stâng. Pentru acest pacient se intervine chirurgical, în sala de operație”, transmite Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu. Bărbatul este din județul Constanța.

VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA ACCIDENT

Ceilalți trei pacienți, toți conștienți, au suferit mai multe traumatisme și se află în continuare în investigații, în urma cărora se va decide dacă este sau nu nevoie de internare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică