Ora de Sibiu
Știri in direct

Fiul sibianului decedat în accidentul teribil de la Cristian – „I s-a făcut rău și a intrat pe contrasens”

18.983

Un accident cumplit a avut loc miercuri pe drumul ce leagă Cristianul de Orlat. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a pierit, după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un autobuz. 

Din păcate, impactul a fost mult prea puternic, astfel că medicii veniți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru sibian. Rănile acestuia erau mult prea grave. Bărbatul a murit pe loc.

Fiul acestuia a povestit care a fost cauza accidentului mortal. „La volan se afla tatăl meu în vârstă de 54 de ani. Era bolnav și în timpul mersului i s-a făcut rău și atunci a intrat pe contrasens. În dreapta, la picioare, s-a putut vedea că a vomat”, a spus Mircea, fiul sibianului decedat.

Acesta a mărturisit că tatăl său era un exemplu în trafic. „Tatăl meu avea permis de 20 și ceva de ani și era un exemplu în șoferie. Cine l-a cunoscut a știut asta. Dumnezeu să te odihnească în pace, tatăl meu”, sunt cuvintele fiului.

Polițiștii sibieni au transmis, inițial, de la fața locului, că bărbatul decedat avea 32 de ani. S-a creat o confuzie deoarece în mașină erau prezente și actele fiului. Ulterior, oamenii legii au informat că sibianul avea 54 de ani și era din Cristian.

Vă reamintim că tragedia s-a petrecut miercuri după masă. Șoferul autoturismului a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un autobuz în care se aflau 50 de persoane. Niciunul dintre acești pasageri nu a fost rănit. Detalii și imagini AICI.

 

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...