Ora de Sibiu
Știri in direct

Arhitectul corupt de la Șelimbăr – Ce au decis procurorii

1.123

⇓ Ascultă știrea ⇓

Arhitectul șef al Primăriei comunei Șelimbăr, Radu Horotan, a ajuns vineri în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Aceștia au dispus măsură controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„În completarea comunicatului dat în cursul zilei de astăzi privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (două infracţiuni) de către un funcţionar public angajat al unei primării de pe raza judeţului Sibiu, pentru săvârşirea cărora s-a dispus, la data de 16.01.2020, reţinerea inculpatului pentru o durată de 24 ore, vă facem cunoscut că prin ordonanţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 17.01.2020, ora 15.55 (de la momentul expirării măsurii preventive a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore), până la data de 17.03.2020, ora 15.55, spune prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Primul scandal de corupție la USR: Cristina Horotan și-a dat demisia. E complice în dosarul soțului său

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau la I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, instituţie desemnată cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) inculpatul să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie şi să nu comunice cu părţile din dosar, direct sau indirect, pe nicio cale, sau membrii familiei acestora;
f) să nu se deplaseze în incinta primăriei unde este angajat şi să nu îşi exercite funcţia în cadrul acelei unităţi administrativ teritoriale.
g) inculpatul să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

CITEȘTE ȘI: Arhitectul șef de la Șelimbăr reținut pentru infracțiuni de corupție – Nevasta îl ajuta să încaseze mita

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comentariu
  1. Emilia popa spune

    Alo! ORA DE SIBIU SENZATIONAL! I-ați condamnat deja pe om si pe familia lui. Sunteti de o maximă penibilitate. Si nici judecători nu sunteti.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...