„Șmecheria” se plătește – Sibian reținut după ce a condus o mașină beat și fără permis

0 893

Un sibian din localitatea Tilișca a fost implicat într-o tamponare, la începutul lunii decembrie 2019, în Sibiu. Polițiștii au stabilit că acesta a fost vinovat de producerea evenimentului. De asemenea, oamenii legii au concluzionat că bărbatul conducea mașina în stare de ebrietate și fără a deține permis de conducere. În urma celor întâmplate, sibianul a fost reținut.

„La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în localitatea Tilișca, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. În fapt, la data de 8 decembrie 2019, în jurul orei 01,40, în municipiul Sibiu, bărbatul a condus un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia cu direcția centru – Cristian, iar la ieșirea din oraș, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa. În urma evenimentului au rezultat doar poagube materiale. Polițiștii care au soluționat tamponarea, au constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar la testarea sa alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că autoturismul condus de către cel care a provovat incidentul este neînmatriculat”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, iar la data de 20 ianuarie, polițiștii rutieri au dispus reținerea bărbatului 24 de ore pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de marți, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.