Ora de Sibiu
Știri in direct

Gândacul croitor, pus în pericol de construirea autostrăzii Sibiu-Pitești – Autoritățile vor să mute specia în altă zonă

1.050

⇓ Ascultă știrea ⇓

Se caută soluții pentru protejarea gândacului croitor, specie care, potrivit specialiștilor, este pusă în pericol de construirea autostrăzii Sibiu-Pitești. 

Guvernul ia în considerare opțiunea mutării speciei de gândac croitor al stejarului, din zona unde ar urma să fie construită autostrada Sibiu-Pitești. Potrivit G4Media.ro, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, crede că relocarea gândacilor ar fi posibilă cu ajutorul feromonilor. O situație asemănătoare a mai fost întâlnită în Germania. Atunci, o gară a fost relocată.

„Era imposibil ca în cele 11 situri Natura 2000 să nu fie vreuna care să stârnească curiozitatea Comisiei. Vestea bună e că noi am întocmit un draft de răspuns. Colegii mei chiar acum sunt la Comisie pentru o primă formă de analiză și dezbatre asupra răspunsului prezentat în draft. Cred că în curând vom putea spune că problema e închisă și procesul de evaluare a finanțării continuă. Să nu uităm că tot un gândac comparabil cu cel de pe Sibiu – Pitești au avut și nemții și au trebuit să mute Gara din Stuttgart ca să protejeze acea specie. Deci nu sunt probleme specifice doar României, ci sunt întâlnite pentru toate statele membre UE. Forma cea mai simplă pentru astfel de situații – gândacii sunt mutați cu ajutorul feromonilor și le asiguri protecția”, a declarat Ministrul Boloș.

Potrivit directorul general al ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu, autostrada nu ar afecta în vreun fel habitatul gândacului cenușiu. El a declarat, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că traseul viitoarei autostrăzi nu va impacta parcul Cozia.

„Ideea că gândacul cenușiu al stejarului ar fi pe cale de dispariție în această zonă este o idee incorectă. În această zonă, avem stejar în afara ariei protejate, care este Parcul Național Cozia, pe Valea Băiașului, pe partea dreaptă tehnică a râului Valea Băiașul. Nu se oprește conectivitatea, înseamnând posibilitatea ca el să migreze”, a exolicat Gheorghe Mihăilescu.

Protejarea gândacului croitor cenușiu– morimus funereus, a intrat în discuție după ce Comisia Europeană a trimis Guvernului de la București o scrisoare de observație, ca răspuns al cererii de finanțare pentru autostrada Sibiu-Pitești. Prin această scrisoare, Comisia a cerut clarificări cu privire la impactul noului proiect de infrastructură asupra mediului. Data limită pentru a răspunde la cererile Comisiei este 23 februarie.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...