Casă din Târnava prădată de hoți – Au furat bijuterii și alcool

221

Doi bărbați din Târnava au dat iama într-o locuință de pe raza localității și au furat mai multe bijuterii din aur și băuturi alcoolice.

„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 10,30, o femeie a sesizat polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever în legătură cu faptul că în perioada 27 – 28 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-un imobil de pe raza localității Târnava, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur și sticle cu băuturi alcoolice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, în seara aceleiași zile, s-a reușit identificarea presupușilor autori.

Este vorba despre doi localnici în vârstă de 18, respectiv 28 de ani, față de care s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lâmgă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi