Ora de Sibiu
Știri in direct

Primăria Sibiu a găzduit o dezbatere pe tema dezvoltării urbane și teritoriale a Regiunii Centru

719

⇓ Ascultă știrea ⇓

Primăria Municipiului Sibiu a găzduit miercuri, 29 ianuarie o dezbatere publică pe tema dezvoltării urbane şi teritoriale a Regiunii Centru, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, reprezentată prin directorul Direcției Politici Regionale, Programare în cadrul Agenției, doamna Adriana Mureșan.

La eveniment au participat organizaţii din Regiunea Centru, membre ale Grupului de lucru al proiectului E-MOB și ale Grupurilor de lucru tematice: Dezvoltare urbană durabilă și Infrastructură şi dezvoltare teritorială, constituite pentru elaborarea Planului de Dezvoltare al Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027.

Întâlnirea a avut ca scop consultarea actorilor regionali cu privire la direcţiile strategice din Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru 2021-2027 legate de dezvoltarea teritorială şi dezvoltarea urbană a Regiunii Centru. Pe de altă parte, a fost prezentat proiectul “Acţiuni integrate pentru creşterea e-mobilităţii în Regiunile din Europa”, finanțat prin programul Interreg Europe, care vizează îmbunătățirea instrumentelor de politică din domeniul mobilității electrice, cu accent pe introducerea soluțiilor de mobilitate în sistemele de transport de călători de la nivelul regiunilor partenere.

Cu prilejul acestei întâlniri au fost prezentate propunerile Comisiei Europene privind finanţarea dezvoltării urbane integrate, a mobilităţii şi conectivităţii din fondurile structurale şi de investiţii alocate României în perioada 2021-2027 prin Politica de Coeziune, dar şi aspecte privind abordarea dezvoltării teritoriale în Politica Agricolă Comună.

Agenda evenimentului a inclus intervenţii ale reprezentanţilor municipiilor şi oraşelor din Regiunea Centru, care au prezentat experiențe şi provocări în dezvoltarea urbană integrată, plecând de la propriile strategii şi finanţările accesate în perioada de programare 2014-2020. Reprezentantul Primăriei Sibiu a prezentat conceptul de mobilitate adoptat de Sibiu și proiectele inițiate de municipalitate.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...