Ora de Sibiu
Știri in direct

Textul care a revoluționat teatrul american montat la Sibiu – Poftiți la „American Buffalo”

615

⇓ Ascultă știrea ⇓

Finalul de săptămână aduce la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu o nouă producție pentru publicul iubitor de teatru. Este vorba despre spectacolul cu piesa „American Buffalo”, de David Mamet, regia Eugen Gyemant, unul dintre textele care a revoluționat teatrul american prin îndrăzneala limbajului său.

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii TNRS Ciprian Scurtea, Cătălin Pătru și Florin Coșuleț și va fi prezentat în avanpremieră sâmbătă 1 februarie, premiera urmând a avea loc duminică 2 februarie 2020. Următoarele reprezentații vor avea loc luni 3 februarie 2020, miercuri, 4 martie 2020 și duminică 22 martie 2020, la TNRS – Sala Mare.
American Buffalo reconstruiește cu autenticitate un micro-univers tragicomic al antieroilor de cartier într-o interacțiune dialogală alertă și magnetică. Personajele create de David Mamet bifează tipologia rataților cu veleități de răufăcători, ori a pungașilor diletanți care își alimentează propriile vise cu aspirații mai mult sau mai puțin realiste, însă, dincolo de actele de cruzime (atât ale lor, cât și ale lumii în care trăiesc), textul lasă loc și unui strop de umanitate prin care transpar tarele unui destin nefericit ce a marcat o generație întreagă. Inspirându-se din imaginarul american cu inflexiuni de western post-apocaliptic, regizorul Eugen Gyemant orchestrează într-un magazin de vechituri, o „joacă de-a bandiții” a unor adulți-copii care ia o turnură neașteptată.
„American Buffalo este o poveste noir despre cum vorbesc, cum trăiesc, urăsc și se luptă să supraviețuiască trei băieți de cartier în care se amestecă toată inocența, blândețea, violența și umorul clocotitor de care sunt capabile niște ființe omenești și despre cum
într-o noapte ploioasă trebuie să se trezească la realitate și să accepte cine sunt ei cu adevărat. Sub aparența aproape cinematografică a unei întâmplări despre mafie, spectacolul ascunde o parabolă biblică. Trăim cu impresia că relațiile dintre noi sunt relativ stabile, credem că ne cunoaștem unii pe alții sau măcar pe noi înșine, dar lucrurile pot să se accelereze oricând și în câteva ore să descoperim adevărata poziție tragică în care ne aflăm unii față de ceilalți. Un ritm care devine nebunesc, ca un carusel din care nu te mai poți da jos, aduce prietenia a trei bărbați într-un punct critic, iar salvarea proprie nu mai poate fi decât acceptarea celuilalt.” – Eugen Gyemant, regizor.Eugen Gyemant a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 2008 și masteratul în regie în 2010. În 2017 a obținut titlul de doctor în artele spectacolului, în urma studiului în cadrul arhivei Liviu Ciulei. În prezent este lector al Departamentului de Artă Teatrală (Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), în cadrul căruia a realizat spectacolele „Avioane de hârtie”, „Pisica verde” și „S-a întâmplat într-o joi”, de Elise Wilk. A fost asistentul de regie al lui Silviu Purcărete la spectacolul „Povestea prințesei deocheate” de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.
Din 2010 până în prezent a montat 30 de spectacole în teatrul independent și în teatre de stat, iar în 2015 a regizat la Teatrul Act spectacolul „Omul Pernă”, cu care a obținut 8 premii, dintre care unul la Festivalul Internațional de Teatru ArtOkraina de la Sankt Petersburg și un altul la Festivalul Internațional Martin McDonagh.
Printre cele mai recente titluri montate de el se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după Ken Kesey, la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, „50 de secunde”, de Daniel Oltean, la Teatrul Național din București, „Leonce și Lena” de Georg Büchner, la Unteatru și „Nu regret nimic”, de Szekely Csaba, la Teatrul Act.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...