Criză de măști de protecție în farmaciile din Sibiu – Între timp gripa își face de cap

0 569

În ultimele zile, masca de protecție în cazul virusului gripal a fost la mare căutare. În farmaciile din Sibiu, deja nu se mai găsesc, iar distribuitorii, luați prin surprindere de cererea uriașă, au rămas la rândul lor fără acest produs.

Cererea mare de astfel de măști de protecție a luat prin surprindere farmaciile din oraș. Într-o singură zi, au ajuns să vândă mii de măști. Pentru că nu își permit să facă stocuri mari de produse, acestea au dispărut pur și simplu de pe rafturi.

„În ultimele zile, unul din doi clienți a cerut doar acest produs. Oamenilor le este frică de îmbolnăvire și vor să aibă o minimă protecție. Noi nu avem și am sunat la colegii din cinci farmacii și nici ei nu le mai au pe stoc”, ne-a spus reprezentantul unui important lanț național de farmacii.

„E a treia farmacie la care întreb. Soțul meu este bolnav. Are gripă. Și mai vin pe la noi copiii și nepoții și nu vrem să se îmbolnăvească”, ne-a povestit Eliza M., o sibiancă de 63 de ani.

„Caut măști de protecție, dar nu mai au. Am fost și la o farmacie în Terezian, și la una în Turnișor, acum am venit aici (n.r. Piața Cibin). Nu știu unde să mai caut”, s-a plâns și Roxana S., o sibiancă de 38 de ani.

Administratorii farmaciilor spun că cererea a crescut brusc, iar stocurile nu sunt suficiente. Asta chiar dacă numărul cazurilor de gripă înregistrate a crescut considerabil în ultima săptămână.

Medicii atrag atenția că măștile nu oferă o protecție de sută la sută împotriva virusului gripal.

O mască se așează corect cu partea colorată în exterior, se apasă ferm pe banda specială pentru nas, având grijă ca părțile laterale să fie cât mai lipite de obraji. Se folosește o singură dată, timp de maxim patru ore și se aruncă atunci când devine umedă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.