Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a declarat că, pe vremea când era primar al Sibiului, Klaus Iohannis l-a implorat să nu facă aeroport în Brașov. Declarația a fost făcută sâmbătă la prezentarea candidaturii sale din partea Partidului Ecologist la Consiliul Județean Brasov.

Fostul președinte al CJ Brașov timp de patru mandate, Aristotel Căncescu,  i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care critică modul în care s-au desfășurat anchetele asupra șefilor de consilii județene. Acesta susține că, actualul șef al statului, pe atunci primar al Sibiului, l-ar fi rugat să nu facă aeroport în Brașov.

“Eu, după ce am inaugurat pista, la o săptămână după, am început să am probleme. O pistă pe care n-o dorea Traian Băsescu, a și declarat pe la televiziuni treaba asta, pe care nu o dorea ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, nu o dorea Clujul și nu o dorea mai ales Klaus Johannis, care m-a implorat să nu facem aeroport în Brașov și să facem un tren de mare viteză. Pe vremea când era primar”, a declarat în fața presei brașovene Aristotel Căncescu.

În scrisoarea deschisă adresată lui Klaus Iohannis, Căncescu a scris:

“Și apropo de aeroport, Klaus… În 2008, la inaugurarea investiției a participat unul, Orbán, care era atunci Ministrul Transporturilor. Ne-a promis sprijin financiar. Nu am primit nimic. Și cum nenorocirile se repetă, același Orbán a revenit, după 11 ani, la Brașov și a promis din nou sprijin de la Guvern, pentru aeroport. Tu îl mai crezi, Klaus? Eu, NU!”, a încheiat Aristotel Căncescu.

Nu este prima dată când fostul liberal îl atacă dur pe Klaus Iohannis.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

2 Commentarii

Comentariu

  1. Cand te cheama Aristotel “Cacacescu”…cam greu sa te creada lumea, nu? 🙂