Trafic aerian perturbat din cauza furtunii Sabine – Două curse anulate pe aeroportul din Sibiu

0 2.263

⇓ Ascultă știrea ⇓

Două zboruri ale companiei aeriene Lufthansa, programate să ajungă de la Munchen sau să decoleze de pe Aeroportul Internațional (AIS) Sibiu, luni, au fost anulate din cauza furtunii Sabine.

Furtuna Sabine a lovit puternic Europa în ultimele zile. Printre țările afectate se numără și Germania. Lufthansa a fost singura companie aeriană care a anulat zboruri de pe Aeroportul Sibiu către Germania. Astfel, cursa Munchen – Sibiu, care avea programată plecarea de la Sibiu marți dimineața, la ora 06.05, și plecarea catre Munchen la ora 18.05, a fost anulată.

Potrivit Reuters, aproximativ 100 de zboruri din şi spre aeroportul din Frankfurt, cel mai mare aeroport din Germania, au fost anulate până duminică după-amaiza din cauza furtunii Sabine. Este vorba de 8% din cele aproximativ 1.200 de plecări şi sosiri programate pentru ziua de duminică, dar a avertizat că numărul zborurilor anulate va creşte din cauza creşterii intensităţii vântului.

Furtuna Sabine ajunge pe continent din Norvegia, unde până luni la prânz sunt în vigoare coduri roşu şi portocaliu de condiţii meteorologice severe, cu ninsori puternice, viscol şi vânt de peste 75 de kilometri pe oră, polei, ceaţă, risc de avalanşă, inclusiv la altitudini joase, ploi abundente  de peste 50 de litri pe metru pătrat și ploi îngheţate, care pot perturba circulaţia. Stratul de zăpadă poate depăşi 40 de centimetri. Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru Norvegia.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...