Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

FOTO Iarnă doar la munte – Cum arată Transfăgărășanul în luna februarie

2.053

Supranumit Bulevardul Carpaților, Transfăgărășanul, șoseaua care leagă Curtea de Argeș de Sibiu, este de departe cel mai spectaculos drum din România și unul dintre cele mai spectaculoase din Europa.

Pe timp de iarnă, zona montană înaltă a DN7C este închisă circulației rutiere de la 1 noiembrie și până la 30 iunie. Puțini sunt cei care au acces pe această șosea în anotimpul rece. În această perioadă a anului, şoseaua este complet acoperită de zăpadă, cu greu se mai pot observa câteva semne de circulaţie sau podurile de peste văi. Astfel, Transfăgărășanul este aproape de nerecunoscut.

Povestea drumului a început la inițiativa lui Ceaușescu, în urmă cu mai bine de 35 de ani. Speriat de invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia, Ceausescu a grăbit construirea Transfăgărășanului.

Militarii au fost şi cei care au lucrat cel mai mult, din martie 1970, până în septembrie 1974, la acest drum, iar eforturile au fost consistente. Cifrele oficiale arată că în acești patru ani, 40 de militari au sfârșit sub stânci, dar se pare că numărul morților este mult mai mare. Lucrătorii de atunci care mai sunt acum în viață spun astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieți omenești pierdute.

Drumul s-a săpat în sâncă, dar inginerii au avut ca obiectiv și consolidarea versanţilor sau devierea râurilor. La Transfăgărășan s-a lucrat până în 1980, deși drumul efectiv se terminase în 1974. În 1974, o dată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat și inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viața lor la construirea Transfăgărășanului.

În urmă cu un an, CarsRoute a realizat un top al celor mai frumoase drumuri din lume, în functie de cât de provocatoare sunt, fapt stabilit de numărul si dificultatea virajelor, dar și de peisajul menit să taie respirația turiștilor. Transfăgărășanul a ieșit pe primul loc.

Sursa: europafm.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...