FOTO: Kama Sutra pe patru roți – Șoferii sibieni, poziții noi în trafic

0 16.779

Tamponare cu rezultat spectaculos la Sibiu. Două mașini au blocat traficul din sensul giratoriu de pe Calea Șurii Mari, zona Hornbach, preț de câteva minute. Evenimentul rutier a avut loc marți, în jurul orei 12.30.

Un șofer a realizat o cascadorie demnă de un film. A reușit să își urce mașina pe un alt autoturism care circula în sensul giratoriu.

sura1
FOTO: Facebook Info Trafic Jud. Sibiu

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, fiind vorba doar de pagube materiale, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Polițiștii rutieri au soluționat evenimentul rutier ca fiind tamponare. Cei doi șoferi implicați au fost îndrumați să se deplaseze la Biroul Rutier pentru soluționarea problemei. Până la ora redactării acestei știri, aceștia nu s-au prezentat la sediu, semn că au ales să rezolve incidentul pe cale amiabilă.

Cauzele evenimentului rutier nu se cunosc, însă, judecând după imagini, poate fi vorba fie despre o neacordare de prioritate, fie despre viteza mult prea mare în sensul giratoriu.

Șoferii sibieni s-au amuzat pe seama tamponării
La scurt timp după producerea tamponării, mai multe imagini au fost publicate pe Facebook, în grupul Info Trafic Jud. Sibiu. Comentariile sibienilor nu au întârziat să apară. „Redbull îți dă aripi”, „Mețanul are în opțiuni și lovituri de karate” sau „A vrut să facă ca în filmele Fast and Fourios, dar i-a ieșit ca în filmele cu proști” sunt unele dintre ele.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.