Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

Sibiul, în topul județelor în care se fură cele mai multe lemne din păduri

5.009

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, luni, că, în ultimii doi ani, în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sibiu s-au furat cele mai multe lemne.

Ministrul desemnat al Mediului a declarat că topul județelor în care se taie lemn în mod ilegal este condus de Maramureș, acesta fiind urmat de Bistrița-Năsăud și Sibiu, scrie Mediafax.

„Cele mai mari hoţii care au avut loc în ultimii doi ani în domeniul tăierilor de păduri au fost în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu şi, după alegeri, indiferent cine va forma Guvernul, vor trebui făcuţi paşi importanţi pentru a rezolva această problemă”, a spus Costel Alexe, luni, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Potrivit acestuia, din rapoartele gărzilor de mediu s-a constatat că în ultimii doi ani din Maramureş au dispărut 110.000 de metri cubi de lemne, în timp ce cantitatea de lemn tăiată în mod ilegal în Bistriţa a fost de 30.000 de metri cubi, iar în Sibiu de 20.000 de metri cubi, în același interval.

Fostul ministrul al Apelor şi Pădurilor Doina Pană a declarat că Alexe este populist şi că nu are dovezi atunci când acuză PSD că nu a făcut nimic în domeniul tăierilor ilegale de păduri.

Sursa: Mediafax

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comentariu
  1. Hocus Pocus spune

    Tara scapata de sub control si cu interese proprii de la padurari la angajati de la ocol silvic etc. care cu stirea lor au defrisat si vandut PLAMÂNII țarii pe sanatatea populatiei in interese proprii dar care nu se gandesc la sanatatea copiilor lor sau urmasilor. Majoritatea din ei padurari si angajati de la ocol silvic, daca se poate observa cu case si masini impozante daca se ia la purecat nu le pot justifica. Unii din ei te mai si sfideaza parca au padurii proprii. Hahalere…..

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...