Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

Dezbatere publică la CJ Sibiu pentru centura de sud a Sibiului

728

Consiliul Județean Sibiu organizează, miercuri, 26 februarie, începând cu ora 13, o dezbatere publică având ca temă obiectivul de investiții ”Varianta ocolitoare Sibiu Sud”, aflat în faza studiu de prefezabilitate.

La dezbatere au fost invitați să ia parte consilierii județeni, reprezentanți ai Ministerului Transportului, ai primăriilor pe raza cărora ar urma să treacă traseul centurii ocolitoare de Sud a Sibiului – Cristian, Sibiu, Poplaca, Rășinari, Cisnădie, Șelimbăr, instituțiile avizatoare, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, Consiliul Civic Consultativ Sibiu, ONG-uri active în domeniul mediului și toți cetățenii interesați.

”Așa cum am procedat anul trecut în cazul proiectului de modernizare a drumului județean 106 C Sibiu – Cisnădie, pe tronsonul până la podul peste Seviș inclusiv, când am organizat o dezbatere publică cu cetățenii pentru a identifica cele mai bune soluții, la fel procedăm cu un alt proiect de maximă importanță pentru județul Sibiu și anume centura de sud a Sibiului. Vom prezenta Studiul de prefezabilitate care stabilește traseul acestei centuri, motiv pentru care am invitat toți  factorii implicați și pe cei care ar putea să exprime un punct de vedere pentru a face în mod cumpătat pașii pe care trebuie să îi urmăm, astfel încât această investiție să aibă efectele pe care ni le dorim.

Dacă până la deschiderea noii perioade de finanțare europeană nu găsim altă sursă de finanțare, cu siguranță, având toate documentațiile făcute, proiectul numărul unu pe infrastructură de drumuri este o varianta ocolitoare a Sibiului”, declară președinta Daniela Cîmpean, care a accentuat că ”nu se poate pune în discuție ca acest proiect să nu se realizeze”.

În cadrul dezbaterii, vor fi prezentate concluziile studiului de prefezabilitate, cu accent pe scenariile fezabile pentru acest obiectiv de investiții atât de necesar în vederea fluidizării traficului, reducerii poluării din mediul urban, precum și dezvoltării economice a județului Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...