Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

Şeful Poliţiei Sibiu, îngrijorat de numărul deceselor din accidente rutiere: „Se moare ca în război”

11.684

Numărul de morţi în urma accidentelor rutiere care au avut loc în 2019, pe drumurile din judeţul Sibiu, a crescut cu aproape 30 %, faţă de anul anterior, a anunţat joi, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Tiberiu Ivancea. Acesta s-a declarat îngrijorat că şoferii care ajung să facă accidente, de obicei au viteză prea mare ori nu sunt atenţi.

Tiberiu Ivancea: „În România se moare pe străzi ca în război”

„Sunt îngrijorat pentru că în România se moare pe străzi ca în război. Sunt războaie în care nu mor anual atâţia oameni cât mor la noi pe drumuri. Activităţile noastre preventive sunt tot mai pregnante. Încercăm să fim tot mai prezenţi pe drumuri, dar nu putem face singuri toată această treabă. (…) O principală vină este a noastră, a conducătorilor auto. Nu conducem preventiv, ne grăbim, iar infrastructura nu ne ajută. Pe un drum de câţiva zeci de kilometri, grăbind sau mărind un pic viteza, putem câştiga câteva minute în plus. Pentru acele câteva minute în plus, susţin cu tărie că nu merită să ne riscăm viaţa”, a declarat joi, Tiberiu Ivancea.

 

Şeful IPJ Sibiu: „Pe Valea Oltului se moare prea mult!”

„Pe un drum de Bucureşti, de exemplu, pe Valea Oltului, dacă forţezi la limită, faci depăşiri periculoase, nu te asiguri, poţi câştiga zece minute, un sfert de oră. Pentru acest sfert de oră, foarte mulţi şoferi din păcate îşi riscă viaţa. Şi indiferent câte echipaje am scoate pe drum, nu putem pune un echipaj din kilometru în kilometru. Trebuie să conştientizăm treaba aceasta. Pe Valea Oltului noi am reuşit ca şi judeţ, să reducem oarecum numărul de accidente, dar pe total, luat Vâlcea cu Sibiul, cred că Valea Oltului este un drum pe care se moare mult prea mult”, a mai spus joi, Tiberiu Ivancea.

Aveţi grijă pe DN1, în Hula Bradului

Nu doar Valea Oltului este o problemă pentru şoferi, ci şi DN1, Hula Bradului, unde încă au loc multe accidente. „Pe DN1, accidentele cele mai frecvente în ultimii doi – trei ani, au fost în zona Hulei Bradului, pe fondul condiţiilor meteo (…) şi de foarte mult maşinile mari, gen TIR-uri provoacă aceste accidente”, a explicat Tiberiu Ivancea.

Sfatul poliţiştilor dacă un drum este rău şi are gropi: Conduceţi mai încet

Întrebat dacă un drum plin de gropi sau fără asfalt poate duce la producerea unui accident grav, Ivancea a spus: „Dacă noi mergem cu o viteză redusă, asfaltul poate să fie şi mai rău sau lipsă, că nu ar trebui să avem evenimente, dacă avem cauciucurile adaptate sezonului, etc.”

Ce face Poliţia să reducă morţii din accidente?

IPJ Sibiu va continua să scoată în stradă mai mulţi poliţişti care să facă prevenţie în rândul şoferilor şi al pietonilor, dar va vorbi cu administratorii drumurilor din judeţ pentru „o sistematizare mai bună şi o semnalizare mai bună” a şoselelor.

În 2019 s-a murit mai mult pe şoselele din judeţul Sibiu

În anul 2019, comparativ cu anul 2018, la nivelul judeţului Sibiu, constatăm o uşoară scădere a numărului de accidente rutiere grave, cu 9,69 % şi a numărului de persoane rănite grav (4,66 %). Însă a crescut numărul de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, cu zece persoane, ceea ce înseamnă cu aproape 30 % mai mulţi morţi pe şoselele sibiene în 2019, faţă de 2018, potrivit unui raport prezentat joi, de şeful IPJ Sibiu, la şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comentariu
  1. Alex D spune

    Legenda spune ca unii romanii au dobandit puteri supranaturale in ultimii ani, pot vedea dupa curbe… Infrastructura, e o problema dar oamenii sunt o problema mai mare.
    Politie nu vrea sa controleze mai bine, ar fi de ajuns sa fie agenti in civil intr-o masina nemarcata cu „Politia”, care sa circule pe Valea oltului. E imposibil sa nu imbunatateasca situatia.

    Camere radar fixe in zonele periculoase si mobile ascunse, nu fixate pe masinile politiei.
    Amenda sa fie primita acasa prin posta, nu inteleg metodologia in RO, sa te opreasca politie, iti da amenda .. in timp ce discuta cu tine nu pot oprii pe altii care au realizat aceeasi contraventie… e si discriminant pana la urma.

    De 7 ani nu mai locuiesc in Romania, poate s-au mai schimbat legile dar cel putin cand vine vborba de stilul de condus … s-a inrautatit.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...