Vitezoman prins pe DN14 la Șaroș pe Târnave – Avea și permisul suspendat

0 202

Chiar dacă avea permisul de conducere suspendat, un bărbat tot s-a urcat la volan. Fiindcă a condus cu viteză, le-a atras atenția polițiștilor sibieni, astfel că a fost oprit la Șaroș pe Târnave. Acum are dosar penal.

„La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 06,30, pe DN 14, în localitatea Șaroș pe Târnave, polițiștii au oprit un autoturism după ce conducătorul auto a fost depistat conducând cu viteză peste limita legală, 76 km/h pe un tronson cu limită maximă de viteză de 50 km/h”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cu această ocazie, s-a constatat că la volanul autoturismului se află un bărbat în vârstă de 28 de ani, al cărui drept de a conduce este suspendat.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.