Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

Întâlnire cu fondurile de vântăroare din județul Sibiu la Consiliul Județean

386

Consiliul Județean Sibiu a organizat în data de 19 februarie 2020 o primă întâlnire cu administratorii fondurilor cinegetice din județul Sibiu pentru a identifica zonele din drumurile județene pe unde animalele sălbatice traversează sau circulă, în vederea amplasării de indicatoare de semnalizare ”Atenție animale”.

Acest demers vine în urma sesizărilor primite la Consiliul Județean Sibiu cu privire la prezența animalelor sălbatice pe zona carosabilă și a numeroaselor accidente rutiere produse din cauza animalelor sălbatice.

Ședința a fost prezidată de vicepreședintele Marcel Luca, secondat de ing.Daniela Stoica, șef Serviciu Investiții, Patrimoniu și a reunit 16 reprezentanți ai fondurilor cinegetice din județul Sibiu, reprezentanți ai Agenției Județene pentru Protecția Mediului Sibiu, ai Gărzii Forestiere Brașov și ai SC Drumuri și Poduri SA, societate aflată sub autoritatea CJ Sibiu, precum și funcționari din Direcția Tehnică a CJ Sibiu.

”Intenția noastră este să creăm o colaborare între noi, ca administratori ai drumurilor județene, și dumneavoastră, ca administratori de fonduri cinegetice, pentru ca împreună să găsim soluții să îmbunătățim situația, să oferim șoferilor mai multe date despre condițiile de trafic atunci când merg pe un drum și să evităm situațiile neplăcute care apar în urma unor astfel de accidente, când se deschid procese, se cer despăgubiri și ajungem să fim obligați să plătim astfel de sume, lucru pe care nu ni-l dorim”, a declarat vicepreședintele Marcel Luca.

La rândul său, Daniela Stoica și-a exprimat speranța că în urma colaborării cu gestionarii fondurilor de vânătoare din județ se va putea face o mai bună prevenție a accidentelor din cauza animalelor sălbatice, prin identificarea zonelor roșii, a culoarelor de trecere ale animalelor. În aceste zone vor fi montate indicatoare rutiere, cu propunerea de a fi stabilite și reglementări de viteză, cu acceptul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Un exemplu de drum frecvent tranzitat de animalele sălbatice pentru adăpare din râul Hârtibaci este drumul județean DJ 106, între Dealul Dăii și Nocrih, pentru care o să se prevadă suplimentarea panourilor de avertizare și a indicatoarelor rutiere, în zone ce vor fi stabilite împreună cu administratorii fondurilor cinegetice. La fel se va proceda și pe alte tronsoane de drumuri județene, în urma transmiterii către administratorii fondurilor cinegetice a hărților cu drumurile județene din fiecare fond cinegetic, în vederea realizării unui program de măsuri pe care îl vom stabili de comun acord cu factorii interesați și cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...