VIDEO FOTO Varianta ocolitoare Sud Sibiu dezbătută la Consiliul Județean

⇓ Ascultă știrea ⇓

Zeci de cetățeni au venit miercuri, 26 februarie 2020, la sediul Consiliului Județean Sibiu pentru a participa la dezbaterea publică privind unul dintre proiectele majore ale județului Sibiu și anume: Varianta ocolitoare Sud Sibiu.

Acestă dezbatere face parte dintr-o practică de dialog cu cetățenii pe care Consiliul Județean Sibiu a dezvoltat-o în ultimii ani din convingerea că transparența și confruntarea de idei conduc la identificarea celor mai bune soluții.

În debutul evenimentului, președinta Daniela Cîmpean a evidențiat faptul că acest proiect rezolvă probleme majore de dezvoltare strategică, ținând cont și de impactul asupra mediului, fiind declarat proiectul numărul 2 în cadrul campaniei ”Prioritățile orașului tău” , realizată de Banca Mondială, pe primul loc situându-se noul spital județean.

A urmat apoi o prezentare a celor trei variante de traseu realizate în cadrul studiului de prefezabilitate, document aflat încă în lucru, precum și un traseu propus de ONG-ul Animal Life. Variantele au stârnit numeroase intervenții ale celor din sală, care și-au manifestat aprecierea pentru posibilitatea de a-și exprima viziunea într-un cadru organizat.

”A fost o primă consultare dintr-o serie de mai multe întâlniri pe care le vom dedica acestui proiect de investiții, pe măsură ce vom face pași privind conturarea lui. Ne-am bucurat de prezența considerabilă a cetățenilor, a primarilor, a ONG-urilor, a instituțiilor avizatoare și, nu în ultimul rând, a Ministerului Transportului. Cele trei variante de traseu prezentate sunt cu rol informativ. Împreună cu consultanții vom analiza propunerile care s-au făcut și așteptăm în continuare observații și sugestii din partea sibienilor pe platforma on line Consiliul Civic Consultativ creată cu scopul de a interacționa cu societatea civilă în probleme ce privesc dezvoltarea și bunăstarea județului. Oricine poate contribui cu idei și propuneri și încurajez sibienii să se implice”, a declarat președinta Daniela Cîmpean.

azi in stiricentura de sud sibiucj sibiustiri cjsud sibiuvarianta ocolitoare
Comentarii (0)
Comentează