Autostrada Sibiu – Pitești: Tronsoanele cele mai grele, licitate în baza unor studii incomplete

1 1.036

⇓ Ascultă știrea ⇓

O mare parte din secțiunile montane din autostrada A1 Sibiu – Pitești, practic zonele cele mai grele, vor fi scoase la licitație, cu toate că vechile studii nu au fost refăcute, iar forajele geotehnice cerute de experții europeni lipsesc aproape cu desăvârșire.

CNAIR susține că are o analiză nouă realizată de BEI, care îi sprijină, dar noi informații indică de fapt că aceasta a vizat doar tunelurile, nu întregul traseu. În schimb, experții critică lipsa forajelor geotehnice, iar într-un caz chiar discrepanța majoră între un foraj vechi și unul realizat recent în același punct. „Riscurile să ne ducem în 20 de ani în ritmul ăsta sunt foarte mari. Dacă nu e studiată cum trebuie, autostrada nu se va face”, avertizează experții, potrivit www.hotnews.ro.

Compania de Autostrăzi vrea să scoată la licitație pentru proiectare și execuție o mare parte din sectoarele montane – cele mai grele – ale autostrăzii Sibiu – Pitești, fără să fi revizuit studiul de fezabilitate, fără să fi realizat un nou studiu geotehnic extrem de necesar.
Încă din 2013, într-un raport JASPERS, consultantul Comisiei Europene desființa fostul Studiu de Fezabilitate și acuza tocmai lipsa forajelor și a unui studiu geotehnic cuprinzător – condiție esențială pentru un proiect reușit.

CNAIR se bazează pe câteva investigații suplimentare, dar considerate sumare de către experți, dar și pe o analiză BEI PASSA. Analiza BEI PASSA a tratat însă sumar doar tunelurile și nu întreg proiectul (viaducte, poduri, pasaje, ziduri de sprijin, deblee etc). Iar concluziile analizei favorizează doar câteva dintre tuneluri, susține deputatul Cătălin Drulă.

Un geolog care a lucrat la proiectul autostrăzii susține că studiile realizate până în prezent sunt insuficiente: „Corelarea informațiilor culese din teren este de o calitate îndoielnică, existând suspiciuni cu privire la poziționarea corectă a forajelor și nu numai”.

Citește știrea completă aici: https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-23694611-planul-pentru-autostrada-sibiu-pitesti-dezastru-premeditare-tronsoanele-cele-mai-grele-licitate-baza-unor-studii-depasite-criticate-expertii-europeni-cum-justifica-cnair-probleme-identificat-geolog.htm

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Bratilesci daniel scrie

    În câți ani se va face autostrada Sibiu boita

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.