Un preot din Sibiu îşi sfătuieşte credincioşii să postească fără Facebook şi televizor

⇓ Ascultă știrea ⇓

Cei de la Cenaclul Lumină Lină au publicat marţi, o serie de sfaturi date de preotul Cătălin Dumitrean, enoriaşilor săi. Potrivit acestor recomandări din Postul Paştelui, credincioşii ar fi bine să se roage mai mult, să facă fapte bune şi să renunţe să se mai uite la televizor sau pe Facebook.

Post fără televizor şi Facebook. 8 sfarturi pentru credincioşi din Sibiu

Cei de la Cenaclul Lumină Lină din Sibiu au publicat marţi, pe pagina de Facebook, câteva sfaturi pentru cei care postesc. Redăm mesajul transmis pe această cale, de către preotul Cătălin Dumitrean:

„CE AR FACE UN CREȘTIN ÎN A DOUA ZI DE POST-SFATURI SIMPLE ȘI PLINE DE DULCEAȚĂ DUHOVNICEASCĂ
1. Dimineața se trezesc și iau trei mici înghițituri de AGHIAZMĂ (ÎN NUMELE SFINTEI TREIMI) și o bucățică de anaforă.
Aghiazma ne dă liniște în minte și putere de concentrare la servici sau chiar și la rugăciune.
2. Fiecare după putință citește câteva rugăciuni. Este bine ca ele să fie făcute imediat după ce ai luat aghiazma și anafora.
3. La servici ne facem obligațiile contractuale și nu intrăm în polemică cu nimeni. Nu discutăm de nicio epidemie sau de păcatele altora. Exclus discuțiile despre politică.
4. Evităm uitatul la televizor.
5. Cei ce au facebook să evite postările lumești, chiar dacă ele au oarecare tematică pozitivă. putem fi smintitori pentru cei slabi în credință.
6. Nu se ascultă și nu se cântă cântece cu tematică omenească. Chiar și piesele de dragoste nu sunt recomandate. Mai bine facem o rugăciune.
7. La ora 18 mergem la Biserică și ascultăm CANONUL MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL . Vom simți coborâre mare de har, adică energizarea pozitivă cu puterea lui Dumnezeu.
8. încheiem seara cu rugăciuni.”

Citeşte şi: https://www.oradesibiu.ro/2020/03/02/un-preot-din-sibiu-avertizeaza-ca-nu-da-dezlegari-pentru-chefurile-de-8-martie/

 


facebookpostul pastelui la sibiupreotul Cătălin Dumitrean
Comentarii (0)
Comentează