Ora de Sibiu
Știri in direct

Măsuri luate de Primăria Sibiu pentru prevenirea răspândirii COVID-19

3.053

În municipiul Sibiu nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus până în data de 9 martie 2020. Cu toate acestea, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, Primăria Sibiu a luat o serie de măsuri, în limita competențelor care îi revin conform legii, în această situație gestionată la nivelul județului de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de Subprefectul Rareș Macrea.

“Prevenția în astfel de cazuri este esențială și de aceea am dispus aceste măsuri care nu trebuie să cauzeze panică în rândul cetățenilor, ci mai degrabă să le dea siguranța că luăm măsuri din timp pentru protecția lor și că suntem pregătiți pentru cazul nedorit în care situația evoluează negativ”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Măsuri pentru igienizarea mijloacelor de transport public
Societatea de transport public Tursib a început igienizarea zilnică a autobuzelor încă din luna ianuarie 2020 în contextul gripei sezoniere și va intensifica această activitate ca măsură preventivă împotriva coronavirusului. Pentru aceasta, Tursib a achiziționat atomizoare cu care să se împrăștie în autobuze soluția de igienizare mai rapid și mai eficient, făcând posibilă dezinfecția chiar și de mai multe ori pe zi, în funcție de evoluția situației.

Măsuri luate în unitățile de învățământ
În ședința internă care a avut loc luni, 9 martie, s-a dispus serviciului de resort verificarea existenței în grupurile sanitare ale grădinițelor, școlilor și liceelor a săpunului și prosoapelor de unică folosință, precum și existența dezinfectantului în grupurile sanitare, pe holuri și în sălile de clasă. Precizăm că în  bugetul unităților de învățământ există fonduri disponibile pentru achiziția acestor materiale și că, în caz de nevoie, sumele pot fi suplimentate prin rectificări bugetare.

Măsuri luate în cazul evenimentelor publice care se desfășoară în spații închise sau în aer liber
Conform hotărârii nr. 6 din 6 martie 2020 a Grupului de sport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, manifestările publice în spații închise și în aer liber cu un număr estimat de peste 1000 de persoane sunt interzise începând din data de 8 martie. Acest act normativ poate fi consultat pe site-ul Instituției Prefectului, pe următorul link: https://sb.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

De asemenea, în cazul manifestărilor la care se estimează că vor participa mai puțin de 1000 de persoane, actul normativ specifică obligativitatea obținerii în prealabil a unui aviz din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) pentru desfășurarea respectivului eveniment. Primăria Sibiu și Comisia de Avizare a Adunărilor Publice nu vor mai emite avize pentru evenimente planificate a se desfășura până în 31 martie dacă organizatorul nu depune acest aviz. Cererea tip și instrucțiuni pentru obținerea avizului DSP se găsesc pe site-ul www.dspsibiu.ro

În cazul evenimentelor pentru care s-a emis deja aviz, organizatorii au fost înștiințați în scris de Primăria Sibiu cu privire la aceste prevederi și au fost notificați să depună la Primăria Sibiu avizul DSP înainte de desfășurarea evenimentului. În caz contrar, avizul emis va fi anulat.

Măsuri de asistență și protecție socială
Direcția de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local este pregătită să intervină la dispoziția Direcției de Sănătate Publică, în cazul persoanelor izolate la domiciliu care au nevoie de alimente sau medicamente, dar nu au familie sau prieteni care să îi ajute. Asistentul medical comunitar va livra la ușa acestor persoane cele necesare, in conformitate cu procedura de lucru în aceste cazuri.

În Căminul pentru persoane Vârstnice s-a interzis în  această perioadă ieșirea din unitate a celor care locuiesc aici. Aparținătorii pot intra doar după utilizarea dezinfectanților puși la dispoziție la intrare. Aceleași reguli au fost impuse și in cazul Adăpostului de Noapte.

În cazul instituțiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Local Sibiu

  • Teatrul Național Radu Stanca: Spațiile publice ale teatrului (foaier, sală de spectacol) sunt dotate cu lămpi bactericide UV, care sunt puse în funcțiune înainte și după fiecare spectacol, pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor. Grupurile sanitare sunt dotate cu săpun și prosoape de hârtie, precum și cu dispersoare pentru soluție dezinfectantă pentru mâini. Dispersoare pentru soluție dezinfectantă au fost instalate și în sălile de ședință și în curtea interioară. Toate spațiile teatrului (atât cele destinate publicului, cât și cele destinate personalului) sunt dezinfectate sistematic (de mai multe ori pe zi), cu soluții dezinfectante pentru suprafețe. Teatrul a depus în această dimineață la Direcția de Sănătate Publică Sibiu documentația necesară pentru desfășurarea evenimentelor programate în luna martie, așteptând avizul și măsurile specifice.
  • Teatrul pentru Copii și Tineret Gong va solicita avizul DSP pentru fiecare spectacol și va respecta măsurile impuse prin acesta. Se va asigura igienizarea de două ori pe zi a scaunelor, mânerelor și balustradelor și a pus la dispoziția publicului soluție dezinfectantă în foaierul clădirii, precum si in grupurile sanitare, împreună cu săpun si prosoape hârtie.
  • Teatrul de Balet Sibiu a amânat spectacolul “La fille mal gardée” programat pentru data de 10 martie, nemaifiind timp pentru a obține avizul DSP. La recomandarea DSP, pentru viitoare spectacole se vor pune în vânzare doar 30% din locurile disponibile în săli pentru o distanță mai mare între spectatorii așezați în sală.

Măsuri luate în clinicile Spitalului de Pediatrie
Conform Hotărârii nr. 6/06.03.2020 vizitele aparținătorilor celor internați sunt interzise începând din 8 martie. Bolnavii vor fi însoțiți de un singur aparținător care, daca dorește internarea alături de bolnav, va completa o declarație pe proprie răspundere în care va atesta că nu este bolnav, ca nu a intrat in contact cu persoane suspecte sau bolnave de coronavirus sau cu persoane care au călătorit in zone de risc. Spitalul de Pediatrie precizează ca are paturi pregătite pentru potențialii infectați cu COVID 19 si a elaborat proceduri pentru primirea si gestionarea acestora. Personalul a fost dotat cu echipamente de protecție speciale pentru astfel de cazuri si, in paralel, se fac demersuri pentru achiziționarea materialelor si a reactivilor necesari pentru diagnosticarea celor infectați, cu finanțare din partea Asociației  Pro Pediatria.

În sediile Primăriei Municipiului Sibiu și ale serviciilor publice s-a dispus aprovizionarea continuă cu săpun și dezinfectant a grupurilor sanitare și asigurarea prosoapelor de hârtie de unică folosință sau a uscătoarelor suflante de mâini.

În plus, funcționarii din serviciile care au contact cu publicul au la dispoziție dezinfectanți și la ghișee și în zona de birouri, fiind puse la dispoziție si măști de protecție. De asemenea, la Serviciul Evidența Persoanei și la Direcția de Asistență Socială documentele vor fi primite exclusiv la ghișeu, dotat cu separator din sticlă și difuzor, persoanele care lucrează la ghișee purtând mănuși.

De asemenea, toaletele publice gestionate de municipalitate vor fi dotate cu astfel de materiale de igienizare și dezinfectare.

Primăria Sibiu face un apel la cetățeni ca, în această perioadă, ca măsura preventivă, in relația cu Primăria Sibiu sa utilizeze cat mai mult posibil mijloacele electronice de plata si comunicare. Pentru plata taxelor si impozitelor au la dispoziție platforma de e-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro sau portalul ghiseul.ro. Pentru corespondență si diverse sesizări, sibienii au la dispoziție adresa pms@sibiu.ro, aplicația Sibiu City App si platforma de e-administrație de pe site.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...