Școlile se închid, nu și after-school-urile din Sibiu

0 1.002

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat luni că serviciile de tip after-school nu fac parte din categoria unităților de învățământ și deci, nu sunt vizate de măsura privind închiderea școlilor.

„Am luat acum decizia doar de suspendare a cursurilor din toate unitățile de învățământ. After school-urile nu face parte din categoria unităților de învățământ”, a spus Anisie, răspunzând unei întrebări din partea presei.

Programele after – school nu sunt vizate de măsura autorităților

Ministrul a precizat că nu poate lua decizia de a suspenda after-school-urilor deoarece „nu sunt în subordinea Ministerului Educației și Cercetării”.

Recomandarea autorităților este „să-i țină cât mai mult pe copii acasă” dar „dacă părinții aleg să-i ducă în spații publice este alegerea lor”, a comentat Monica Anisie.

 

La Sibiu se face after – school

Administratorul unui after-school din Sibiu, care a preferat să își păstreze anonimatul, a declarat pentru Ora de Sibiu că nu a luat încă o decizie privind închiderea centrului.

„Vom decide în cursul zilei de astăzi dacă vom ține cursurile after – school și după ziua de mâine (n.r. miercuri). Dacă vor fi mai mulți părinți interesați să își lase copiii la aceste cursuri, este posibil să funcționăm cu program normal și în perioada în care școlile sunt inchise. Oricum părinții au o problemă reală. Nu au ce să facă cu copiii și nici nu pot lipsi de la serviciu. Vom vedea”, a spus acesta.

O învățătoare care face program after-school cu 23 de copii, spune că a fost deja contactată de părinți care doresc să facă în continuare programul. Aceasta nu ține orele la școală, ci într-un spațiu închiriat din centrul orașului.

„Da, la rugămintea părinților, am acceptat să fac în continuare programul after – school. Am 23 de copii, le-am atras deja atenția părinților să nu îi trimită pe cei care tușesc sau alte simptome de răceală și vom respecta cu strictețe măsurile de igienă”, a explicat învățătoarea.

Ce spun responsabilii de la IȘJ

Responsabilii de la Inspectoratul Școlar Județean spun că nu pot lua nici o măsură în privința școlilor care fac program after-school în afara unităților de învățământ.

„Noi nu putem interzice programele after – school care se țin în afara școlilor. Cert este că în școlile din județ nu se vor desfășura astfel de activități”, a precizat pentru Ora de Sibiu, inspectorul Constantin Dincă, purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...