FOTO: arhivă

Un tânăr din Mediaș, împreună cu alți doi complici, a dat iama într-o societate comercială și a furat cabluri din cupru în valoare de 6.000 de euro.

„La data de 10 martie a.c., polițiștii Birouluide Investigații Criminale Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 19 ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Medieșeanul este bănuit că, în zilele de 18, respectiv 21 februarie, împreună cu alți doi medieșeni, reținuți și plasați ulterior sub control judiciar, ar fi pătruns în incinta a două societăți comerciale de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras cabluri din cupru în valoare de 6.000 de euro.

Față de presupusul autor, polițiștii au aplicat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.