Mașini lovite în parcare la Sibiu de un bărbat beat și fără permis
Foto Arhivă

Un sibian în vârstă de 53 de ani, aflat sub influența alcoolului, a lovit trei mașini într-o parcare din Sibiu. Nu avea nici permis de conducere.

„La data de 13 martie a.c., în jurul orei 17,00, în municipiul Sibiu, într-o parcare din zona străzii Rusciorului, un sibian în vârstă de 53 de ani a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure și a acroșat trei autoturisme parcate”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Mașini lovite în parcare la Sibiu de un bărbat beat și fără permis

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști cu privire la circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier, s-a constatat că sibianul nu deține permis de conducere, iar la testarea sa alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică