Am vrea să nu mai punem mâna pe bani, POS-uri să fie – Ce-a pățit un sibian care a vrut să plătească cu cardul

0 5.248

Un sibian care s-a dus la o clinică privată pentru analize medicale, susține că a fost refuzat când a vrut să plătească cu cardul pentru un exudat faringian. Bărbatul spune că a vrut să respecte recomandarea autorităților de a pune cât mai rar mâna pe bani și a ales să facă plățile cu cardul, tocmai pentru a reduce cât mai mult riscul de a se îmbolnăvi cu coronavirus.

C. U., un sibian de 42 de ani, a ales să meargă pentru analize medicale la Clinica Sanostar, deoarece firma pentru care lucrează are contract cu aceasta. Marți dimineața, și-a însoțit soția, în vârstă de 35 de ani, la clinică, pentru un exudat faringian și a vrut să plătească pentru analiza medicală cu cardul bancar. Bărbatul spune că preferă să nu scoată bani de la bancomat în această perioadă, din precauție, ca să nu riște îmbolnăvirea cu coronavirus.

„M-am adresat politicos doamnei de la recepție și i-am spus că nu am bani cash dar pot plati cu cardul, prin virament, plată online sau orice metodă care să nu presupună atingerea unor bancnote. Mi s-a răspuns că nici una dintre variantele menționate de mine nu este posibilă. Nu e prima dată când se întâmplă dar m-am gândit că, măcar acum, când autoritățile ne spun că banii transmit cu ușurință viruși și microbi, s-au pus la punct și cu plățile cu cardul. E totuși vorba de o clinică. Ar trebui să fie primii care să țină cont de aceste recomandări”, a relatat sibianul pentru Ora de Sibiu.

Reprezentanții clinicii spun că dețin un aparat POS și acceptă plățile cu cardul dar că, marți dimineața, aparatul nu funcționa.

„Precizăm că avem un POS dar, azi dimineață (n.r. marți), nu am avut conexiune la Internet și nu am putut să acceptăm plata cu cardul. Discuția cu C.U. a fost tensionată din cauza faptului că soția clientului a recoltat exudatul acasă și noi i-am refuzat proba”, a explicat Mădălina Boroș, managerul Clinicii Sanostar.

Sibianul spune că nu este prima dată când vrea să facă o plată cu cardul la aceeași clinică și nu poate.

După izbucnirea crizei coronavirus BNR le-a recomandat românilor să evite atingerea bancnotelor deoarece acestea pot transmite microbi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.