Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

CORONAVIRUS – Trei parlamentari români cer închisoare până la 10 ani pentru cei care răspândesc intenţionat boli contagioase

696

Trei senatori PNL, Alina Gorghiu, Iulia Scântei și Daniel Fenechiu, vor depune la Senat un proiect care prevede închisoare între 3 și 10 ani pentru cei care infectează cu boli contagioase două sau mai multe persoane și între 5 și 15 ani de închisoare, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, anunţă Mediafax.

Parlamentarii vor să modifice legislaţia

Inițitiva legislativă modifică și completează articolul 352 „Infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor”, din Legea 286/2009 privind Codul penal.

Modificările propuse prin proiectul de lege sunt următoarele:

„Art. 352 – (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de către o persoană suspectată sau confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare răspândirea unei boli infectocontagioase sau infectarea unei alte persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare infectarea a două sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani”.

De asemenea, „(6) Omisiunea de a divulga autorităților competente în prevenirea, combaterea și tratarea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, precum și orice alte informații necesare efectuării anchetelor epidemiologice, se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.

Limitele pedeapei sunt majorate cu jumătate dacă „faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (1), (2) (3) (4) (5) și (6) au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice”.

În forma în vigoare a Codului penal este prevăzut că: „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...