VIDEO: Un sibian harnic îsi face planuri ca să învingă criza coronavirus – Ce va face cât stă acasă

1 5.225

⇓ Ascultă știrea ⇓

Horia Ivan este unul dintre sibienii care au luat în serios pandemia de coronavirus și respectă recomandările autorităților privind distanțarea socială.  Mai mult decât atât, reușește să folosească izolarea în avantajul său. Și-a aprovizionat beciul casei cu toate cele necesare pentru o situație de criză, dar, s-a asigurat și că va avea legume proaspete și mirodenii fără să fie nevoie să iasă din casă. Acum are o seră de toată frumusețea!

Horia Ivan are 38 de ani și este managerul unei companii de IT și Comunicare. Este un om ocupat și apreciază momentele petrecute acasă, împreună cu familia. Când autoritățile ne-au cerut să stăm acasă, a intuit pericolul reprezentat de COVID – 19 și s-a conformat. Nu înainte însă de a pregăti cu minuțiozitate tot ce are nevoie familia sa pentru câteva săptămâni de izolare. Horia și ai lui au acum beciul plin cu carne, mălai, făină și zacuscă dar de pe masă nu le vor lipsi nici legumele proaspete. Familia Ivan și-a făcut o seră proprie, de unde vor recolta în curând ceapă verde, salată, roșii și tot felul de mirodenii.

Horia le-a arătat și prietenilor de pe Facebook cum s-a pregătit pentru criza coronavirus. În câteva imagini, le-a făcut un tur al gospodăriei de oraș, în vremuri de criză.

„Aici avem sera, cu ceapă, coriandru, pătrunjel, ardei, roșii…Acum o să vă arăt și beciul. Aici avem făină, ulei, făină de mălai, zahăr…iar lădoiul este ticsit. Trei luni de zile nu murim”, explică sibianul în înregistrarea video.

Uite asa ne-am pregatit noi pentru izolare 😋😋😋😋😜😋😜😜

Slået op af Horia Si Anca Ivan i Torsdag den 19. marts 2020

„Bravo! Asta da aprovizionare! Să fiți sănătoși!”, l-a felicitat unul dintre prietenii virtuali.

„Horia, tu ești pregătit și de război, nu doar de pandemie”, a spus un altul.

Toată lumea a fost impresionată însă de sera micuță dar bine organizată.

„Ce solar frumos aveți”, a exclamat O.L.

Horia Ivan ne îndeamnă și pe noi să stăm acasă, pentru că distanțarea socială este singurul mod de a împiedica răspândirea rapidă a coronavirusului. Iar dacă nu vrem să ne plictisim, ne recomandă… grădinăritul. E o activitate recreativă și chiar distractivă, mai ales dacă se muncește în echipă.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. George scrie

    Asa mai.Posteaza si pe unde stai.O sa fii primul pe care il calca talharii.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.