BNR a decis reducerea dobânzii cheie cu 0,50 puncte procentuale

0 319

⇓ Ascultă știrea ⇓

Consiliul de administrație al BNR a decis, vineri, reducerea dobânzii cheie cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020.

Măsura este una binevenită în piață, deoarece va aduce mai multe lichidități, scrie Digi24. De asemenea, BNR va cumpăra titluri de stat în lei pentru sprijinirea economiei.

Comunicat BNR:
„În data de 20 martie 2020, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României s‑a întrunit într-o şedinţă de urgență și a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești.

În actualul context intern și internațional și în baza informațiilor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice și financiare în continuă schimbare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât următoarele:

• Reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020;

• Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Pe acest fond, este de așteptat ca principalele cotații ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă;

• Furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare;

• Cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.

În funcție de evoluția situației, Consiliul de administrație este pregătit să decidă și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluțiilor economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.

Consiliul de administrație al BNR urmărește cu atenție evoluția situației, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilității macroeconomice și buna funcționare a sistemului bancar, a piețelor financiare în folosul populației și companiilor românești.”

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.