UPDATE FOTO Sibianul care cerea ajutor să se întoarcă în țară a decis să rămâna în Italia

1 16.572

Rusalim Lepșa are 34 de ani și este din Sibiu. Bărbatul lucrează de câțiva ani în construcții în Italia. Criza coronavirus l-a lăsat fără loc de muncă și acum, tot ce vrea, este să se întoarcă acasă.

UPDATE: Rusalim Lepșa ne-a transmis că a găsit o soluție temporară. Și-a găsit cazare în Roma și a decis să rămână acolo, până când va trece pandemia de coronavirus. Le mulțumește tuturor celor care și-au oferit ajutorul, dar crede că cea mai bună decizie pe care o poate lua acum, este să rămână în Italia.

Le transmite membrilor familiei și prietenilor că acum este bine.

Știrea inițială: Sibianul locuiește la Roma și a câștigat destul de bine lucrând în construcții. De o lună, a rămas însă fără loc de muncă iar puținele economii pe care le are sunt pe terminate.

N-a știut ce va urma

Rusalim povestește că prima dată a crezut că criza coronavirus nu va dura prea mult și că lucrurile se vor îndrepta, dar nu a fost așa.

„N-am crezut că va fi chiar așa de rău. Am așteptat, m-a cazat la el un prieten român, care lucrează la un hotel dar acum nu mai pot sta nici la el. De două zile stau pe stradă”, a povestit Rusalim pentru Ora de Sibiu.

A cerut ajutor de la autoritățile italiene

Bărbatul spune că a apelat un număr de urgență, pus la dispoziție de autoritățile din Italia dar nu a reușit să găsească ajutor.

„Am sunat la numărul de urgență pe care mi l-au dat. Le-am spus că vreau doar să mă întorc acasă. Mi-au spus că nu mă pot ajuta și că am două variante: ori merg pe cont propriu până la Londra și de-acolo iau un avion spre România, ori aștept să treacă epidemia. Ce să fac acum? Nu am unde să stau, nu am cu ce să mă întorc acasă. Aici mor oameni, s-a închis tot. Vă rog, mă poate ajuta cineva?”, sună apelul disperat al lui Rusalim Lepșa.

Vrea să se întoarcă acasă

Sibianul este așteptat acasă de părinți și de frați și spune că tot ceea ce-și dorește, este să se întoarcă în țară la familia lui. Susține că a fost testat pentru coronavirus în Italia și că testul a ieșit negativ.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. George scrie

    Dar la ambasada Romaniei a apelat ? Nu spune nimic despre acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.