Ora de Sibiu
Știri in direct

Oier din Mărginimea Sibiului îngrijorat: Ce o să facem cu mieii de Paşti?

4.901

Crescătorii de ovine sunt pe bună dreptate îngrijoraţi că de Paşti nu pot vine mieii şi nu vor avea bani să-şi continuie oieritul, să semene porumbul pentru animale. Până la sărbătorile pascale, iată că preţul cărnii de miel a căzut la 10 lei kilogramul în viu, anunţă cei de la revista-ferma.ro

Un kg de miel viu costă 10 lei

„De la 14-15 lei/kg, astăzi, 21 martie, a coborât la 10 lei! Nişte ciobani din zona Sibiului au dat şi cu 10 lei/kg mieii în viu din poarta fermei. No, când am zis că ieşim şi noi deasupra, am căzut iar în gaură cu nenorocita asta de pandemie!”, a declarat vădit supărat Ion Cruciat, oier din Răşinarii Sibiului, pentru cei de la Revista Ferma. Crescătorul are la vânzare vreo 1.300 de miei, vreo 800 în greutate de 30-35 kg, înţărcaţi, iar restul de la 20-25 kg până la ultimul fătat ieri! „Cu pandemia asta stăm cam izolaţi; am păşune în Şura Mare, lângă Sibiu, o parte cumpărată, o parte închiriată, în total cam 100 şi ceva de hectare. Nu-mi ajunge terenul să produc furajele pentru hrana animalelor. Am şi băiatul cu mine; ce să facem? ne limităm la cât avem. «Fă rai din ce ai!», spune o vorbă înţeleaptă”, a susţinut crescătorul de animale.

„Baiul e că nu ştim ce vom face de Paşti cu mieii!”

Ion Cruciat are 1.800 de oi şi şase îngrijitori. „Mi-e frică de toată povestea asta! Eu le-am şi spus: «Care vrea acasă, înapoi nu mai vine!» Majoritatea sunt de la Răşinari de la mine, dar mai am oameni şi îngrijitori şi din Maramureş! Le-am zis şi lor «Poate mi-aduceţi vreun cioban din Italia! Aveţi grijă că noi nu primim pe nimeni. Când a fost greu au plecat şi acuma să vină şi să ne îmbolnăvească?!» Am avut ciobani care sunt prin Germania, Italia”, a precizat Ion Cruciat.
Anul trecut, fermierul nu a rămas cu mieii nevânduţi. A avut o vânzare bună! Are animale de prăsilă, vreo 300 de mieluţe cu acte de origine, pe care nu le vinde, chiar dacă lua 6-700 lei/ exemplar. Banii se duc; marfa rămâne! „Baiul e că nu ştim ce vom face de Paşti! I-ote pieţele se închid. Sunt ciobani care abia au aşteptat să vină primăvara să vândă mieii, să poată face un ban să plătească îngrijitorii, să-şi semene furajele, să-şi întreţină familia! Nu este uşor! Din decembrie încoace, toată lumea şi-a făcut speranţe! A venit năpasta! Sunt oieri care nu au bani nici de leac! Dacă nu se opreşte boala asta, va fi foarte greu!! Mâncarea, totuşi, se va vinde când va avea lumea bani! Nu ştim ce se va întâmpla cu economia lumii! Degeaba am eu miel şi oaie şi nu am cui vinde!” şi-a arătat îngrijorarea sibianul.

„Să nu ajung să-i vând mieii cu 8 lei/kg, asta mi-e frică!”

Şi apoi a continuat: „Dacă aş găsi cumpărător acuma aş da mieii înţărcaţi care au 25 kg cu 13-14 lei/kg. Să nu ajung să-i vând cu 8 lei/kg, asta mi-e frică! Voi fi în gaură. Am plătit şapte oameni toată vara să-mi facă fân şi lucernă şi tot ce a trebuit în fermă. Astă iarnă, înainte de sărbători, am cumpărat porumb de peste un miliard de lei vechi cu 60 de bani kilogramul. Acum este 80 de bani! Poate ne salvăm când vom ieşi cu oile la păşunat. Apoi, oamenii trebuie plătiţi. Eu am ciobani de când am oile, din 1992. Şi eu am fost angajat la început şi ştiu cum e!” Ion Cruciat plăteşte oamenii din fermă cu 2.000 de lei în afară de tutun şi mâncare. „Ce mânânc şi eu, nu brânză; brânză mânâncă cei din oraş!!”  „M-am gândit la o chestie, dar trebuie să mă duc la Direcţia Sanitar-Veterinară. Eu la Şura Mare am condiţii, este un punct de lucru modernizat, cu panouri solare, curent,  casă, cu tot ce trebuie. Vreau să dau un anunţ să vină lumea la fermă, pe rând, să le tai mieii. La noi s-a mâncat carne de miel tăiat la cuier şi nu a murit nimeni. Să văd dacă mă lasă!”, ne-a destăinuit sibianul.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...