Colegii de tură ai asistentului medical din Sibiu diagnosticat cu coronavirus, izolaţi acasă

0 5.371

O parte dintre cadrele medicale ale Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Sibiu nu mai pot să vină la serviciu. Colegii de tură ai asistentului medical diagnosticat pozitiv cu COVID-19 se află izolaţi acasă.

Cadre medicale izolate acasă fără nicio vină

„Colegii de pe tura lui sunt acasă în izolare” a precizat duminică, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Cornel Benchea. Aceste cadre medicale stau acasă şi aşteaptă să vadă dacă au luat boala de la asistent, iar în cazul în care sunt bolnavi, vor fi trataţi şi ei de COVID-19.

Asistentul medical este acuzat că a minţit şi şi-a pus colegii în pericol

„Unul dintre asistenţii medicali de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Sibiu fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 şi se află acum internat la Secţia de Boli Infecţioase, starea sa fiind staţionară. Spitalul desfăşoară ancheta pentru a determina cum s-a produs infectarea şi va reveni cu date îndată ce se pot trage concluziile. Totodată, se află în curs de realizare ancheta epidemiologică de către Direcţia de Sănătate Publică pentru a determina şi izola toate persoanele cu care asistentul a avut contact în interiorul şi în afara spitalului. Din primele date disponibile, se ştie că asistentul efectuează în timpul liber şi îngrijiri la domiciliu, iar începând din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în tara din Germania, dar nu a informat spitalul, expunându-şi colegii la risc”, se arată într-un comunicat de presă al spitalului sibian.

Citeşte şi: https://www.oradesibiu.ro/2020/03/29/surse-sapte-pacienti-cu-coronavirus-sunt-internati-in-spitalul-judetean-din-sibiu/

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.