foto mitropolitul ardealului

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, îi îndeamnă pe toţi credincioşii să se roage şi să aibă încredere că Dumnezeu ne va da după “această încercare” şi bucurie, referindu-se la pandemia de coronavirus.

Îndemn la speranţă şi rugăciune

“În aceste clipe în care ne-am simţit din punct de vedere fizic într-o retragere, într-o izolare, nu putem fi izolaţi din punct de vedere spiritual. Am fost alături şi împreună în liturghia noastră cu îngerii din ceruri, cu sfinţii lui Dumnezeu, cu sufletele tuturor celor care au plecat din lumea aceasta şi sunt în lumea veşnicei, dar şi cu cei care sunt în spitale şi mai ales cu cei care zi şi noapte străjuiesc la capul celor care sunt în frica morţii în orice clipă a vieţii lor. Comuniunea aceasta trebuie întărită cu putere şi cu nădejdea că Dumnezeu, după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie şi va fi mare bucuria întâlnirii noastre cu bisericile noastre, cu slujbele noastre de obşte, cu slujbele în care cerul şi pământul îl laudă pe Dumnezeu spre slava Lui şi spre mântuirea noastră”, a spus ierarhul.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu