SURSE: Şapte pacienţi cu coronavirus sunt internaţi în Spitalul Judeţean din Sibiu

0 30.247

Şapte pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, au declarat pentru Ora de Sibiu, surse de încredere. Cea mai mare problemă a medicilor sibieni este că unii pacienţi nu au fost sinceri din prima clipă şi nu au spus dacă au călătorit recent în străinătate, nici dacă s-au întâlnit cu alţi sibieni reveniţi acasă din alte ţări.

Unii pacienţi nu au spus medicilor totul când au fost întrebaţi

Şapte persoane se află confirmate cu COVID-19 în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Deja, două au fost confirmate şi oficial, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, şi directorul Spitalului Judeţean, Cornel Benchea. Este vorba de sibianul transferat de la Spitalul TBC la Spitalul Judeţean, care a fost refuzat de două spitale din ţară, cel din Cluj şi cel din Timişoara. Pacientul se află în Terapie Intensivă. Există informaţii că acest bărbat este din Agnita şi s-ar fi văzut cu alţi cetăţeni reveniţi din străinătate, recent. Al doilea caz confirmat oficial este cel al asistentului medical de la Terapie Intensivă, care este internat la Secţia Infecţioase, şi care nu le-a spus colegilor săi, că a fost acasă, să administreze un tratament, unui pacient dintr-o familie revenită din Germania. Un alt caz este cel al unei femei din Sibiu, care a fost recent în Turcia. Aceasta este confirmată cu COVID-19. Atât ea şi soţul ei se află în spitalul sibian, în secţii diferite. Soţul femeii are probleme cu rinichii.

Apelul medicilor: Spuneţi adevărul!

Medicii fac apel şi pe această cale către orice sibian care ajunge la spital, să spună dacă a fost recent în străinătate, dacă s-a văzut recent cu cineva care s-a întors din străinătate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.