Fără permis, beat și cu tupeu – Tânăr din Ocna la plimbare prin Sibiu

0 3.608

Un tânăr din Ocna Sibiului a fost oprit în trafic, pe strada Viitorului din Sibiu, de polițiști. Aceștia au constatat că sibianul nu deține permis de conducere și era băut. Omul s-a ales cu dosar penal.

„La data de 30 martie a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Viitorului de către un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Ocna Sibiului. Polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul a refuzat recoltarea de probe biologice, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

De asemenea, pe numele proprietarului mașinii, s-a deschis dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care cunoaște faptul că nu deține acest drept.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.