politia petrecere
FOTO: arhivă

Un bărbat în vârstă de 25 de ani din satul Coveș a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști fiindcă s-a dus să își vadă fosta iubită. Acesta a încălcat prevederile unui ordin de protecție emis de Judecătoria Agnita.

„La data de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în satul Coveș. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție”, anunță Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, la data de 27 martie, în jurul orei 20,30, pe strada Bisericii din localitatea de domiciliu, bărbatul s-ar fi apropiat de fosta concubină, o tânără în vârstă de 20 de ani, la o distanță mai mică de 30 metri, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Agnita la data de 06.03.2020.

În aceste condiții, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat unității de prachet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea unei măsuri de protecție dispusă în executarea unui ordin european de protecție.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns