UPDATE: Cornel Benchea nu mai vrea un nou mandat la conducerea Spitalului Județean Sibiu

2.322

Mandatul lui Cornel Benchea se apropie de final. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a scos postul de manager la concurs.

UPDATE: Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, economistul Cornel Benchea, a explicat motivele pentru care nu mai vrea un nou mandat la conducerea spitalului. Acesta spune că nu e vorba de presiuni politice sau administrative, ci doar de motive de natură personală.

Citește știrea pe larg aici: Managerul Spitalului Județean Sibiu – ”Plec doar pentru rezolvarea problemelor personale”

Benchea nu mai vrea un nou mandat

Consiliul de administrație al Spitalului Județean Sibiu organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager. Contractul economistului Cornel Benchea expiră în aprilie și, deși are dreptul să participe la concurs pentru a câștiga un nou mandat ca manager al Spitalului Județean, Benchea a anunțat că nu se va înscrie.

„Omul potrivit la locul potrivit”

Președinta Consiliului Județean, Daniela Câmpean, a declarat pentru Ora de Sibiu că economistul Cornel Benchea va rămâne în continuare în conducerea spitalului, dar va avea calitatea de membru în Consiliul de administrație.

„Cornel Benchea a fost omul potrivit la locul potrivit. Am avut din partea lui sprijin necondiționat. Este o mare pierdere pentru noi, dar mă bucur că a fost de acord să rămână în continuare în conducerea spitalului, acceptând să fie reprezentantul meu în Consiliul de administrație”, a declarat Daniela Câmpean pentru Ora de Sibiu.

Când aflăm numele noului manager

Concursul se va desfășura în două etape. Prima, presupune verificarea candidaților iar cea de-a doua presupune susținerea și evaluarea proiectului de management al unității sanitare pentru următorii trei ani.

Candidații interesați de postul de manager al spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pot depune miercuri, 1 aprilie, dosarele de înscriere. Tot miercuri, se depun și proiectele de management. Rezultatele în urma selecției de dosare, vor fi afișate pe 8 aprilie. Proiectul de management va fi susținut pe 15 aprilie, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 27 aprilie.

Cornel Benchea va ocupa postul de manager al spitalului până când va fi înlocuit în funcție de câștigătorul concursului.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.