Amenzi mai mari pentru persoanele care nu respectă regimul stării de urgență – Decizia a intrat in vigoare vineri

0 776

Începând de vineri, 3 aprilie 2020, de la ora 00:00, persoanele care nu respect regimul stării de asediu și regimul stării de urgență vor plăti amenzi mult mai mari.

Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial al României, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei, relatează Agerpres.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

  • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
  • interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  • suspendarea temporară a activităţii;
  • desfiinţarea unor lucrări;
  • refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.