Șoferii pot să vorbească la telefon în mers cu o singură condiție – Legea a fost promulgată

0 2.532

Șoferii pot folosi telefonul mobil în timpul mersului, cu condiția ca aparatul să aibă dispozitiv de tip „mâini libere”. Legea a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea potrivit căreia șoferilor le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci se află în mers, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”, anunță Administrația Prezidențială. Până la această modificare, șoferilor le era interzisă interzisă folosirea telefonului mobil în mers, indiferent dacă are sau nu dispozitiv „mâini libere”, scrie Digi24.

Ordonanţa Guvernului nr. 11/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.

Legea promulgată vineri introduce prevederea potrivit căreia „conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip mâini libere”.De asemenea au fost modificate două texte din ordonanţă, în sensul permiterii autobuzelor de a circula, în regim de urgenţă, pe calea de rulare a tramvaiului.

Astfel, potrivit textelor, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni „nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul, cu excepţia conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a lăsa liber tramvaiul la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă”.

De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni „nerespectarea obligaţiei de către conducătorul vehiculului, cu excepţia conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a circula pe un singur şir, indiferent de direcţia de deplasare, într-o intersecţie în care circulă şi tramvaie şi de a lăsa liber traseul tramvaiului atunci când spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două şiruri”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.