Ce măsuri propun autorităților antreprenorii sibieni acum și după criză

0 3.575

În urma măsurilor luate pentru protejarea infecției cu COVID-19 și menținerea sănătății populației, viața comunității s-a schimbat. Sectorul economic la nivel local, național și mondial a suferit transformări care vor continua și după terminarea situației actuale. Vor apărea blocaje, oportunități, o parte din afaceri se vor închide, altele vor progresa, dar ce va conta, va fi adaptarea la transformările continue care au loc.

Pentru aceasta, măsurile la nivel guvernamental, cat și la nivelul administrației locale, vor trebui luate ținându-se cont și de propunerile mediului privat. Este momentul dezvoltării și deschiderii unui nou nivel al dialogului social și asigurarea unui mediu economic sănătos. Pentru aceasta Patronatul IMMPACT, care reprezintă interesele intreprinderilor mici,  mijlocii și numai, în urma centralizării punctelor de vedere ale membrilor, vine cu următoarele propuneri către autorități pentru perioada crizei, cât și pentru post-criză:

  • Facilități pentru firmele care în această perioadă desfășoară activitate și mențin angajații (program flexibil, bonificații, etc.);
  • Aplicarea de amenzi descurajante pentru persoanele, sau agenții economici care desfășoară activități neautorizate, sau nefiscalizate;
  • Programe de credit cu dobândă subvenționată de stat, pentru dezvoltare și cheltuieli operaționale;
  • Clarificarea contextului legal al amânării chiriilor;
  • Amânarea plăților privind impozitul pe profit și CAS pentru anul 2019;
  • Concentrarea pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 a determinat reducerea activității în ambulatoriile spitalicești, măsură care va genera agravarea altor boli. Propunem ca ambulatorul de specialitate din rețelele de stat și private să își desfășoare în continuare activitatea și să fie alocate resursele necesare.
  • Identificarea, stabilirea și dezvoltarea unor domenii strategice, în care România ar putea deveni un jucător important pe piața mondială, în contextul schimbărilor actuale;
  • Dezvoltarea unor organizații care să asigure consilierea și recrutarea pentru pregătirea elevilor și studenților pentru piața muncii, începând din clasa a VII-a;
  • După reluarea vieții normale și redeschiderea afacerilor închise în prezent (restaurante, baruri etc), deductabilitatea notelor de plată din restaurante să fie făcută, așa încat să se stimuleze consumul în aceste locații;
  • Încurajarea (finanțarea) folosirii voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă, pentru stimularea turismului intern;
  • Proiecte de finanțare pentru IMM-uri urmărind criteriul performanței și nu cel al numărului de angajați;
  • Dezvoltarea relațiilor comerciale cu cât mai multe state pentru identificarea piețelor noi și internaționalizarea afacerilor românești;
  • Impozit zero pentru sumele alocate din profit, de către agenții economici, pentru cercetare și inovare;
  • Programe de atragere și integrare a românilor din diaspora în economia românească;
  • Programe de debirocratizare și digitalizare a României.

Suntem deschiși propunerilor care vor duce la dezvoltarea și încurajarea inițiativei private și dialogului social, la adresa de email: ofice@immpact.ro și pagina de facebook: PJIMMS IMMPACT.

Președinte, Ing. Adrian Rada

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...