cornel benchea

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față”, că managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Cornel Benchea, va face parte din echipa de conducere a spitalului, chiar și după ce îi va expira mandatul.

Potrivit președintei CJ Sibiu, Benchea intră în Consiliul de Administrație.

„Rar mi-a fost dat să văd un conducător de instuție care să fie mai pasionat și mai implicat în ceea ce face ca domnul Cornel Benchea. Este o mare pierdere pentru Spitalul Județean, însă sunt motive de ordin personal și pot să vă asigur că acele motive justifică această atitudine. Dacă nu ar fi fost (n.r.: acele motive), cu siguranță domnul Benchea și-ar fi continuat activitatea în Spitalul Județean și pentru că este atât de atașat de spital, i-am propus să fie reprezentantul meu, al președintelui Consiliului Județean, în Consiliul de Administrație. Deci îl păstrăm pe domnul Benchea la conducerea spitalului, doar că într-o altă ipostază, pentru că prezent fizic el va trebui să fie în Brașov, la un anumit moment dat. Însă pentru Consiliul de Administrație se va putea deplasa la Sibiu. Cu privire la concurs, vreau să vă spun că domnul Cornel Benchea, chiar dacă îi expiră acum acel mandat, are încheiat un act adițional, anterior intrării în vigoare a prevederilor prin care a trecut la Ministerul Sănătății coordonarea organizării și funcționării spitalelor, și acel act adițional îi prelungește contractul de mandat până la 9 mai sau până la ocuparea postului prin concurs. Prin urmare, va mai fi o perioadă de timp alături de noi”, a declarat Daniela Cîmpean.

Comentariul meu

Lasă un răspuns