De Ziua Mondială a Sănătății, un copil din Sibiu le-a dedicat medicilor un desen - Mesajul este emoționant

Consiliul Județean Sibiu a postat pe pagina de socializare a instituției, un desen realizat de un copil din Sibiu. Acesta a colorat în culori vii curcubeul speranței și le-a transmis cadrelor medicale un mesaj de mulțumire. Astăzi, în toată lumea, se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății.

Desenul copilului din Sibiu ilustrează sentimentele pline de empatie pe care acesta le are față de medici și cadrele medicale.

De Ziua Mondială a Sănătății, un copil din Sibiu le-a dedicat medicilor un desen - Mesajul este emoționant

„Dumnezeu nu a putut fi peste tot, așa că, a creat cadrele medicale. Mulțumim!”, a scris copilul.

Curcubeul colorat, desenat zilele acestea de milioane de copii din lumea întreagă, ne aduce aminte de efortul uriaș pe care îl fac aceștia, ca să depășim criza cauzată de COVID – 19.

„Azi, e Ziua Mondială a Sănătății, iar ei, medicii și tot personalul medical, sunt la datorie pentru ca noi să putem să fim bine. Nouă nu ne rămâne decât să fim oameni în fața lor, să îi prețuim și să le fim recunoscători. În fața sacrificiului lor, ceea ce avem noi de făcut, pălește…

Cei mici au înțeles cine sunt eroii, cine face bine și cine merită aprecierea lor. Copiii au priceput repede esența acestor zile și au exprimat-o sincer, așa cum au putut. Sper ca următorii să fie adulții, cu toții!

Felicitări, Ciprian Bajan pentru acest desen minunat și mulțumim că l-ai împărtășit cu noi! El va ajunge cu siguranță în inima celor pe care tu îi apreciezi!

La mulți ani eroilor noștri în halate albe – medici, asistenți, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, dar și muncitori din servicii conexe!!! Sănătate tuturor!”, scrie în mesajul postat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică