Anchetă penală în cazul copiilor maltratați la stâna din Avrig – Au fost luați de lângă tatăl abuziv

0 1.787

După ce Ora de Sibiu a prezentat povestea celor trei copii de la Avrig, maltratați de propriul tată, autoritățile s-au sesizat și au luat primele măsuri. Copiii au fost luați de lângă tatăl abuziv și duși într-un centru de plasament, în regim de urgență.

Citește și: Caz revoltător la o stână din Avrig – Trei copii, înfometați și dați la câini de propriul tată

Copiii maltratați, luați de lângă tată

Ora de Sibiu vă prezenta marți povestea fraților Ababei, care locuiau cu tatăl lor la o stână de la marginea Avrigului. Potrivit mătușii copiilor, aceștia, în vârstă de 13, 11 și 10 ani, erau maltratați de tatăl lor. Luni seară, acesta, împreună cu fratele mai mare, de 15 ani, i-a bătut pe cei mici pentru că au stat prea mult cu vacile pe câmp și i-ar fi pus în țarc cu câinii de la stână. Mătușa copiilor a cerut ajutor și, ca urmare a sesizărilor făcute, copiii au fost luați marți după – masă de lângă tatăl violent.

Polițiștii au deschis anchetă penală

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma articolului publicat de Ora de Sibiu.

„Ca urmare a apariției în mass-media a articolului, Compartimentul de Relații Publice din cadrul I.P.J. Sibiu este abilitat să comunice că, la data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă penală privind săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor.

Pentru lămurirea situației de fapt și aplicarea măsurilor legale care se impun, polițiștii sibieni colaborează și cu reprezentanții administrației locale și cei ai D.G.A.S.P.C. Sibiu. Precizăm că, până la ora publicării articolului, nu am avut nicio plângere înregistrată în legătură cu acest caz”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ, pentru Ora de Sibiu.

Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig.

Citește și: Caz revoltător la o stână din Avrig – Trei copii, înfometați și dați la câini de propriul tată

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.