VIDEO: Bazin de înot și o sală de sport la Rășinari – Detalii de la primar despre proiecte

0 1.455

Primarul din Rășinari, Bogdan Bucur, a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față” că două mari proiecte sunt în lucru în comună. Este vorba despre un bazin de înot și despre o sală de sport.

Invitatul Deliei Pușcă la "Interviuri pe Față" este primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, aflat aproape de finalul celui de-al treilea mandat.

Invitatul Deliei Pușcă la "Interviuri pe Față" este primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, aflat aproape de finalul celui de-al treilea mandat.

Slået op af Ora de Sibiu i Onsdag den 8. april 2020

Primarul Bogdan Bucur spune că bazinul de înot va fi folosit de elevi în timpul orelor de curs, iar după terminarea acestora, de restul cetățenilor, dar și de turiști. „Ne dorim acum o investiție într-un bazin de înot. Am demarat deja partea pentru autorizația de construire, care să fie folosit de către școli în timpul orelor, iar apoi de toată comunitatea și de turiștii care ajung în zonă”, a spus primarul.

De asemenea, Bucur a declarat că este nevoie de o sală de sport în comună, ea urmând să fie construită lângă Căminul Cultural. „Iar un alt proiect mare avem în plan, undeva mai înspre vară, să începem investiția pentru o sală de sport. În momentul de față și copiii și ceilalți locuitori ai satului nu beneficiază de o sală de sport așa cum ar trebui la nivel de localitate și tocmai am finalizat niște discuții cu cei de la Parohie și ne-au înțeles să ne dea un teren care este situat chiar lângă grădinița pe care am construit-o lângă Căminul Cultural. Locațiile celor două sunt diferite. La bazinul de înot am început discuțiile un pic mai devreme și vrem să îl facem în Grădina Școlii Barcianu, acolo avem loc pentru el, iar sala de sport lângă grădiniță, aici în centru. Mă gândesc la un proiect, la o baza sportivă mai complexă care aș dori să o facem undeva dar asta va ține de finanțare. În momentul în care vom găsi finanțare ne vom gândi mai mult la ea. Vreau să o facem undeva pe Valea Ștezii, în apropiere de terenul de fotbal”, a mai spus primarul.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.