Mesajul pentru Sărbătorile de Paști, transmis sibienilor din partea președintei Daniela Cîmpean

0 251

În această duminică, creștinii ortodocși de pretutindeni serbează Paștele – sărbătoarea luminii și a învierii, sărbătoarea speranței la începutul unui nou ciclu de viață.

Anul acesta lumina din noaptea Învierii are, poate, o altă însemnătate decât într-un an obișnuit. Să căutăm lumina în interiorul nostru, credința este ceva lăuntric. Avem nevoie, mai ales acum, să credem într-un mâine mai bun.

 Viața noastră s-a schimbat în ultimele săptămâni. Am văzut cât de importantă e solidaritatea, cât de multă nevoie avem de ordine, de seriozitate,  de conlucrare și respect reciproc, de valori pe care să construim solid.

 Poate după aceste săptămâni de distanțare socială vom învăța să ne înțelegem și să ne acceptăm reciproc mai bine.  Acum suntem nevoiți să ne distanțăm social, dar când totul va fi bine, vom avea, în curând, ocazia să îi îmbrățișăm pe toți cei pe care îi iubim.

 Sunt alături de voi toți, iar gândul și recunoștința mea se îndreaptă către eroii noștri din sistemul sanitar și către cei care servesc comunitatea în această perioadă, expunându-se riscului și luptând în prima linie pentru ca noi să supraviețuim.

 Alături de voi, acum, îmi doresc să împărtășim speranța și Lumina adevărată a binelui și a solidarității. Să ne arătăm nouă înșine că am înțeles cu adevărat însemnătatea sacrificiului făcut pentru ceilalți și a Învierii.

 Vă îndemn să  aveți grijă de voi. Având grijă de voi, aveți grijă și de cei pe care îi iubiți. Suntem distanțați, dar suntem împreună. Putem fi aproape unii de ceilalți cu gândul și cu sufletul.

 Sărbători fericite!

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.