Un nou TelVerde pentru românii afectați de criza coronavirus

0 171

Acest număr de TelVerde este complementar celui dedicat exclusiv informării cetățenilor despre COVID-19, precum și platformelor #FiiPregatit și #CeTrebuieSaFac, respectiv numărul TelVerde 0800800358, înființat la data de 27 februarie la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății.

Pentru o bună gestionare a situațiilor de stres, tensiune, anxietate, singurătate sau de frică, ce pot interveni pe perioada pandemiei de COVID-19, operatorii TelVerde vor face legătura între apelanți și comunitățile suport care fac parte din proiect, astfel încât populația să primească răspunsul și/sau sprijinul aferent situației în care se regăsește.

„Această inițiativă vine în sprijinul populației României într-un moment dificil în care adaptabilitatea și reziliența psihologică sunt elemente importante pentru echilibrul uman. Particularitatea acestui proiect constă în faptul că regrupează o comunitate diversă, inclusiv experți, reprezentanți ai mediului asociativ, minorități, persoane cu dizabilități etc”, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Autoritățile spune că prin implementarea proiectului „Voluntarii Împreună” se dorește centralizarea problemelor de ordin psiho-emoțional din teritoriu și punerea la dispoziție a unei infrastructuri de voluntari care sa fie acoperitoare la nivel național, prevenind astfel riscul apariției unor pseudo-specialiști sau falși voluntari.

Toate entitățile juridice interesate să se alăture acestui proiect astfel încât să ajungem în fiecare comunitate pot transmite un e-mail de intenție pe adresa voluntar@fiipregatit.ro, urmând a fi contactați în cel mai scurt timp.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.